miercuri, 21 octombrie 2009

nicikum

suflul de toamna adie sideral o ploaie narcisista, departe in caramizile blocurilor ceausiste frunzele focalizeaza sarcofage tutelare...sucul de piersici, solutia de spalat geamuri, acuarelele - zemuri care picteaza un viitor portret androgin...si poate ziarul gratuit de seara se lasa pictat...de momente catastrofice si efecte psihice halucinante provocate de cafeaua facuta din baitul falengelor tale...
e seara si toamna...toamna imi picteza portretul, in tonuri bacoviene, stropii de sulf manjesc o bucata de hartie, si hartia ma manjeste pe mine...
e doar un inceput anost...

marți, 6 octombrie 2009

Moon Light Sonata Session Mood

lui K.



Braţe legate de o ceaţă
densă - rup din sprâncenele unui
mal încrustat cu
amprente...

departe, printre ziduri albe - stigmate
ale unei dependenţe
trecute.
aici atingeri repudiate acoperă
muzele ploioase.

prea departe - lumini dint-o boreală
străpunsă de păcatul adamic
şi buza ce sărută începutul de lună...

05.10.2009

marți, 15 septembrie 2009

PASĂREA. SIMBOL. ZBOR

Sculptura lui Dumitru Şerban porneşte de la acesta întretăiere dintre orizontal si vertical, element esenţial al construcţiei umane, sculptorul pornind de la acesta construcţie aparent simplă, multiplică punctele de interacţiune astfel ceea ce rezultă este un omagiu al spiritului creator. Asocierea verticalităţii cu dimensiunea simbolică este specifică sculpturii, observabilitatea sculpturii ţine de verticalitate iar construcţia simbolică este evidentă prin materialitatea sculpturii.

Una din temele predilecte ale lui Ioan Vitalis Cojocariu este prezenţa păsării ca asociere la destinul fiinţei umane, pasărea este un simbol al viului într-un cadru în care personajul devine expresie a deriziunii, a unei lumi fără speranţă. Nici păsările pictate de I. V. Cojocariu nu sunt frumoase, ci expresive. Femeile de serviciu, ,,gunoieresele!” rezemate pe măturile de nuiele au alături un corb, pasăre urată, cu caracter thanatos, dar vie demonstrând că viaţa merge înainte, indiferent de coordonată. În ultima perioadă a creaţiei când culorile capătă o ardere crepusculară, peisajele sunt pustii, iar atmosfera e delirantă între viaţă şi stingere, păsările exprimă un presentiment al morţii, însemne ale dezolării şi pustiului.


Ca şi la Petru Comisarschi unde aripile sunt o expresie a dezolării, în opera lui Marian Truţulescu aripile lipite figurii umane exprimă căderea, disperarea, alungarea omului din paradis. Îngerii lui M. Truţulescu se află la hotarul dintre lumea fantastă şi lumea reală a exilului. Construcţiile care nu se mai rezemă pe un teritoriu solid nu mai există în spaţiul determinării terestre, sunt cotropite de Invazii malefice: viermi - prelungiri filiforme de coşmar. Lipsa dimensiunii orizontale a întâmplării şi povestirii aduce în vederea spectatorului o lume fantastă a dezolării şi spaimei. Îngerul îşi pierde funcţionalitatea de emisar divin şi trăieşte îngrozit pierderea dumnezeirii. Aşa că aripile nu mai sunt un apanaj al zborului, ci al căderii şi durerii. Aripile care sunt o expresie a dezolării devin o contrapondere a dimensiunii serafice, feerice din lucrarea lui Viorel Coţoiu, în care pasărea e o emblemă a visului, a bucuriei exotice de a întâlni şi permite visarea.

Pasărea în contextul expoziţiei intitulate „Podul” de Pavel Vereş apare ca o viziune a unei libertăţi incerte. Pasărea, bătăile aripilor sunt castate într-un spaţiu citadin cu reverberenţe arhaice: PODUL. Această pasăre lipsită de altfel de o imagine clară, descătușează şi este simbolul unei captivităţi sugerate. Porumbeii, suave creaturi înaripate, ţin să sugereze o nostalgie, sunt simbolul tainei , care amplifică misterul podului, sunt fiinţe care doar prin zborul lor sugerează zgomotul inefabil care pătrunde tăcerea dătătoare de meditaţie plastică a unui spaţiu securizat, solitar...



Igor Isac înfăţişează pasărea printr-un mod de expunere plastic inteligibil. Pasărea apare ca simbolul unei bucurii interioare. Este o pasăre oarecum fantastă, transcedentală care ascunde nenumărate semnificaţii, nenumărate speculaţii... această pasăre îşi etalează şi îşi eludează ramificaţiile în conştiinţa artistului despre tot ceea ce înseamnă imagine a spiritualităţii creştine. Prezenţa bisericii, clădită parcă de un Manole excentric conferă pasării vibraţii estetice gnostice...pasărea apare ca „sigiliu”, apare ca un element pregnant de gălăgie plastică, care ţine să ilustreze starea de fapt, iniţială...


La Brâncuşi pasărea (animalul) apare ca o întrupare a naturii ca simbol. Pasărea apare şi este expresia unei plasticităţii figurative. Animalul – creatura prin excelență – forma şi gestica lui devin din ce în ce mai stăruitor punctul de plecare unic al formulării sculpturale brâncuşiene. Şi Picasso utilizează, în anumite cazuri animalele în sens simbolic: taurul, calul şi pasărea în Guernica. Dar animalul figurează aici într-o dramă a istoriei şi nu ca simbol detaşat... În schimb Franz Marc, reprezentând animalul în starea lui naturală, după care tânjeşte şi omul, îi reliefează esenţa şi temperamentul, iar Marc Chagall într-un fel rustic şi mitic totodată îl leagă profund de destinul omului.
Elementarismul primelor animale culcate ale sculptorului Mataré evocă şi el forţele magice ale „începuturilor” fără nici o inserţie, însă, a elementului uman.
În calitate de simbol, animalul trebuie să acţioneze asupra noastră, salutar, să ne orienteze eforturile; iată de ce Brâncuşi face din el un mesager al forţelor psihice. Aici animalul (pasărea, în cazul nostru) are rolul de a revela esenţa creatului şi de a servi ca intermediar spiritului; rol care nu-i este pentru prima oara atribuit căci atât în păgânism cât şi în era creştină, în mituri şi în basme, animalul în calitatea sa de principiu natural, a servit adesea ca fundament al ritului, al simbolului.
În miturile babiloniene, simbolul animal reprezintă divinităţi astrale, atemporale, şi forţe
cosmice

În cultul egiptean, el este imaginea alegorică a puterii divine şi lumeşti. Zeităţile egiptene apar astfel ca o îmbinare dintre uman-animal, o făptură fantastică. Zeul Thot căruia egiptul îi datorează hieroglifele, este zeul cu cap de Ibis, cu pene albe şi negre, simbolizează cuvântul. Precum o oglindă, Thot captează lumina lunii, controlând ciclurile fiind astfel supranumit „stăpânul timpului”. Este un simbol al misterului nedescifrat, al tainelor ascunse...Horus, fiul lui Isis şi al lui Osiris, are cap de şoim aureolat de un disc solar. Pentru a răzbuna moartea tatălui sau, Horus l-a înfruntat pe unchiul sau, controversatul Seth, şi şi-a pierdut un ochi, pe care l-a regăsit, după, aceea, datorită lui Thot. Denumit „Oudjad” acest ochi simbolizează victoria binelui asupra raului.
Mai târziu în era creştină, animalul încorporează sensuri plurivalente, celeste şi infernale. Pasărea joacă constant un rol nou, dar întotdeauna preponderent: mai întâi ca Horus, şoimul divin al egiptului, apoi ca vultur atribut al Sf. Ioan Evanghelistul. Animalele reprezintă atribute divine şi umane; astfel, pasărea migratoare evocă prin reîntoarcerea sa – ca şi pheonixul – simbolul învierii şi al forţei spirituale. Sunt simboluri întâlnite în Biblie şi în creştinismul primitiv, care au dăinuit şi mai apoi, fixate prin cuvânt şi imagine, şi care erau vii şi în amintirea lui Brâncuşi.
Cocoşului nu-i lipseşte un anume unor. „L’oiseau vole, mais le coq chante” (Pasărea zboară, dar cocoşul cântă) – zicea Brâncuşi. Şi nu întâmplător, accentul cade pe zigzagurile orgolioase ale crestei. Salutând în fiecare dimineaţă soarele, cocoşul anunţă ivirea zilei şi a luminii. Cocoşul este simbolul care relevă cel mai bine ciclul primordial al orânduirii temporale. El apare ca un fruntaş în întâmpinarea acestui perpetum-mobile...
Expresia cea mai intensă a forţei spirituale şi a elanului la înălţare a încorporat-o însă Brâncuşi în forma Păsării(1909-1941) – aluzie clară la lumea supra-terestră. Neobosit, posedat, adesea disperat, a lucrat 30 de ani la această temă, la această verticală organică, atât de misterioasă în aparenta ei simplitate, multiplicându-i mereu variantele. La origine stă forma rotunjită, voluminoasă, a păsării Măiastra, mesagerul fabulos al basmelor româneşti, care vine în ajutorul îndrăgostiţilor; din această formă se va desăvârşii apoi printr-un travaliu necontenit acel volum sublimat care cu o reală elasticitate pare în cele din urmă proiectat în spaţiu, pentru a se uni cu universul. Masa pântecului şi umerilor este progresiv micşorată în profilul elanului dinamic. Este o formă pură singulară, desăvârşită. La capătul explorărilor, Pasărea de aur se iveşte parcă scăldată în lumina solară care conferă volumului elansat, perfect echilibrat, transcendentă, şi supremă spiritualizare. Pasărea şi săgeata se identifică. În această târzie „abstracţie” a secolului XX, care reuneşte din nou zborul păsării şi al sufletului, pare să reînvie un întreg simbol al trecutului. Această făptură înzestrată cu forţe supranaturale – „doar ochiul ei era în stare să îndure lumina soarelui” – se încadrează din nou într-un simplu oval, şlefuit şi aurit. La ultima Pasăre a lui Brâncuşi energia acumulată a formei sale conice degajă un puternic elan ascensional. Linia spatelui, convexă în ediţiile anterioare, devine treptat, pe parcursul multor variante, o verticală plina de tensiune şi supleţe. Nimeni nu poate bănui oarele de munca îndârjite, disperate, stagnările, tot ceea ce a avut de îndurat maestrul pentru a atinge o asemenea simplitate. A fost problema vieţii sale! Decenii de-a rândul a luptat până să vadă născându-se, la capătul multor faze, această formă nobilă, această nouă plăsmuire, care, deşi înrudită cu toată creatura, se transformă într-o grandioasă chemare a spiritului. Volumul are o forţă sublimă de a concentra şi a radia lumina, dezvoltându-de spaţial în toate direcţiile, deşi ne este perceptibil doar prin simplitatea monolitică a formei – nucleu. Esenţialul aici se află: în a contopii ritmul fundamental al creaturii, forma şi mişcările sale specifice, cu expresia simbolică a realităţii interioare. Simplul încorporează astfel multiplul; Brâncuşi a atins sinteza sau – termenii lui Bachofen – „demnitatea, bogăţia ambigua, stimulatoare, a simbolului, care vizează planuri multiple – de la adevărurile vieţii fizice la cele mai elevate ale spiritului”.
Această înălţate a creaturii la rangul de simbol impunea suprimarea oricărei trăsături particulare ; totuşi Brâncuşi n-a renunţat niciodată să-şi confrunte cu natura sentimentul formei şi al mişcării, îmbogăţindu-şi viziunea.
Astfel pasărea în viziunea operei lui Constantin Brâncuşi este simbolul libertăţii de expresie şi plasticitate deplină. De la Pasăre în văzduh; Măiastră; până la Trei pinguini; Foca, şi Cocoşul, toate exprimă şi simbolizează ascensiunea spre absolut, spre un ideal. Aceste animale sunt rodul incomensurabil al unei munci monumentale, expresia unei idei lăuntrice transformată în oglindire reală, dată moştenire întregii umanităţi.

În lucrarea lui Ioan Iovan; Zbor solar, pasărea apare ca prim element vizual, simbolul unei descătuşări, unei alteraţiuni dinamice. Aripile surprinse în actul zborului denotă o continuitate sugerată, o continuitate ce transgresează şi în abstract. Fâlfâirea fiinţei devine un grafic, o expresie riguros caligrafiată după concepte exterioare esteticului. Lucrarea este şi o meditaţie asupra relaţiei dintre expresia realistă – figurativă şi cea abstractă incapabilă să surprindă ingenuitatea formei primare. Înscrisă pe o foaie de hârtie ce izvorăşte din vârful aripii păsării în zbor, imaginea abstractă exprimă vitalismul, serenitatea zborului. Aureola mişcării în dimensiunea uriaşă a existenţei. Diferit de sugestia orizontală a zborului este şi cea cu virtualităţi simbolice a relaţiei înălţare – cădere ce defineşte mitul lui Icar. Un Icar aureolat, în dublă ipostază, om şi fiinţă înaripată, ieşind din tiparele realităţii telurice ca o ipostază simbolică lipsită de materialitate, există doar ca umbră, precum în lucrările: Grup; Registre; Aşteptare. În lucrarea Icar aripa este un registru al sacralităţii, a efortului uman de a-şi depăşi condiţia, de a evada, şi a devenii astfel erou. Lucrarea Grup exprimă această relaţie dintre fiinţa umană, anarhică şi revolută, concretă în fascinaţia desuetă pe care o aşează timpul, dar mai ales pentru contururile de fantasmă, prin haloul stacojiu al umbrei, al cărei tragism este accentuat de zborul păsării. Imaginile sufletelor situate în acelaşi spaţiu cu păsările care zboară prezintă o dublă accepție emoţională. Fiinţa lipsită de corporalitate ca expresie a bucuriei pure dar şi a îndepărtării de viaţa reală, singura care permite trăirea plenară. Aceiaşi ipostază este sugerată prin lucrarea Icar, prin crearea ambiguă a imaginii om – pasăre, sugestie mai mult tragică a îndepărtării de lume, şi aşteptare, ardere, consumare ca flacără şi lumină a zborului în jos, a fiinţei pe care doar pictura o poate reprezenta. Lucrările lui Ioan Iovan sunt meditaţii asupra frumuseţii depline a reprezentării figurative şi a fascinaţiei expresiei simbolice asociate acesteia!
Viorel Coţoiu – Pasărea există ca motiv decorativ însă se poate vorbii de o sugestie simbolică prin coloraţia violentă, explozivă ce transformă pasărea într-un indice al existenţei a subiectului, un vârtej de forţe ce face ca reprezentarea să existe şi ca voinţă. E vorba aici de ciclul păsărilor de curte care depăşesc prin forţa tonurilor aspectul decorativ şi casnic al lucrărilor lui Ştefan Iäger. Imaginea curţilor populate cu găini şi cocoşi este una idilică, plină de farmec, sugerând deplinătatea vieţii la ţară. Acomodarea germanului în teritoriul românesc...
Viorel Coţoiu, spirit frământat, aflat într-o continuă şi febrilă căutare construieşte în contururi hiper – realiste(păsări de curte), ca nişte ghemotoace de energie, element care afirmă prin culoare valenţele estetice ale unei lumi pline de inefabile accidente.
În alt registru stilistic sunt exprimate păsările în naturile statice, obiecte frumoase în sine, moarte prin împuşcare, ele sunt aşezate alături de peşte. Aranjamentul „obiectelor” care formează pretextul naturii statice este unul estetic.
Frumuseţea lor exprimă un contrast culoare caldă – rece, dar şi o etalare a realului cu lumea sacră. Fiinţele care odată trăiau vii, libere în sălbăticie, prin aducerea lor pe masa artistului ca aranjament cinegetic sunt ofrande spre bucuria omului...devin jertfă într-un ritual al uciderii fiinţei nevinovate spre îndestularea omului, stăpân peste natura creată de Dumnezeu. Rafinamentul liniei şi al culorii exprimă această viaţă a omului de la ţară, sau a omului în general care admiră creaţiile naturii şi ale lui Dumnezeu (deus sive natura) spre îndestulare, efortul artificios al întrupării tabloului este asociat simbolicii creştine în care peştele este o emblemă, simbol a lui Hristos, al misiunii cristianice...
Petru Comisarschi foloseşte într-o primă etapă imaginea păsării ca element al decorului, simbol al înălţării şi plutirii, proiecţie vie a cerului în care, pasărea devine un reper simbolic – expresiv. Într-o altă etapă, a anilor 90', în care artistul lucra xilogravuri, pasărea era supusă unei reconstrucţii ce adânceşte funcţia fundamentală – metaforică; pasărea este o fiinţă totemică, ambiguă, între zburătoare şi femelă, asemeni unei himere... Dincolo de sugestia înţelepciunii, asociate bufniţei prin sâni şi burtă, ea este şi o expresie a fertilităţii, a continuităţii. Aspectul decorativ al acestei lucrări dă notă emblematică în construcţia alcătuirii artistice...
Semnul nu este unul real ci pur ficţional, însemn plastic cu o savoare plastică bine realizată, echilibrat ca şi construcţie, interesant ca experiment între hidos şi frumos.
Aceiaşi utilizare poli-funcţională a imaginii bufniţei o prezintă şi Suzana Fântânariu, care înfăţişează simbolica înţelepciunii, a echilibrului metafizic, a stării de pace, prin intensitatea privirii ochilor imenşi, a relaţiei ambigue, între frumos şi straniu, cuminte – dezolant. Aceste păsări sunt minunate croieli grafice. Aceleaşi semnificaţii simbolice pot să fie lipite şi celeilalte figuri dezvăluite la o privire mai atentă, când imaginea bufniţei este una aparentă şi că adevăratul motiv este femeia a cărei pelerină este umflată de vânt. Postura bufniţei, simbol al unei enigmatice materialităţi nocturne, are un iz de pragmatism, aceste creaturi vin să rupă o tăcere mortuară, vin să dezlege un spaţiu care prin întuneric este sortit liniştii. Aceste păsări sunt simbolul unei vieţi mistice cu reverberenţe ancestral – ideologice. Ele sunt un element vizual si plastic de deranj...
Meditaţiile Suzanei Fântânariu asupra păsării şi femeii sunt multiple. Pasărea exprimă trecerea existenţei, e o imagine a depărtării de timpul prezent printr-o privire ce evaluează embleme ale trecutului...
În 2006 la Galeria Cărtureşti, Suzana Fântânariu expune o instalaţie, obiecte spaţiale în care păsărilor le sunt asociate emblemele negre ale tălpilor, paşilor pierduţi... Multe dinte obiectele Suzanei pot fi interpretate ca păsări, elemente defuncte, părăsite, solitare, părăginite, ale unui spaţiu cândva ideal. Urmele lor sunt culese, strânse, legate. Recondiţionate ca un rezultat al manualităţii condiţiei artistului indiferent de construcţia simbolică abisală a operei.
Obiectele ajunse în mâinile Suzanei Fântânariu intră printr-o suită de ipostaze simbolice, sugerate de diversele puncte de vedere existente în alcătuirea proiectului expoziţional. Vizitarea expoziţiei devine un act ritualic, căci contactul cu fiecare obiect impune o nouă revizuire a perspectivelor de înţelegere a întregului ansamblu care impune deplasarea în cerc, fuga năucitoare după jocul ideilor. Un adevărat joc al Ielelor. Ielele sunt o denumire tabu a unor fiinţe frumoase şi cu o inteligenţă malefică care îi atrag pe muritori într-un joc atât de fascinant. De aici aspectul tabu al lucrărilor Suzanei Fântânariu, care acceptă cu dificultate înrămarea clasică şi sunt obiecte expuse ce sugerează şi fascinaţia estetică, dar mai ales dimensiunea malefică a misterului.

vineri, 4 septembrie 2009

Manifest împotriva eului (Adagio Sostenuto)

Trenuri blestemate de incendii puerile blamate de o necesitate materna de a arde. pixuri cizelate. căţei din beton îmbracaţi în ciocolată albă. control final 1. facturi. fişe de bancă. note intrare-recepţie. citesc ziare de moravuri uşoare, balcoane picioare filiforme becuri de vată pentru iluminarea penelor de înger pătate cu acid folic. transpiraţia face punte electro-statică între pielea de tip magnetică şi fibrele textile neferoase. click me...uuu...gâdilă...click me again...bine, m-ai convins...double click me...colete pentru tânţarii dolofani care sug lecitina din oasele curvelor damnate. control final 2.
bucăţi dintr-o napolitană expirată o i-au la fugă din cauza respiraţiei tale reci. bancnote ordonate de ţigări necanceroase. adevărul e că putem avea cancer doar în momentul în care îl conştientizăm. babe violate de pensii prea mici. tineri imberbi care suflă în pungile pavate cu aluminiu lichid. clapete de pian imi colorează sufletul, se izbesc de pereţii inimii şi fac implozie nucleară. căşti siliconate de note muzicale defecte. trec pe lângă blocul 81 doar ca să simt mirosul care iasă agale, asemeni unei domniţe dandi din orificiile pastilate ale aerului necondiţionat. posturi de televiziune dezgropate de o telecomandă universal invalabilă. "Ne mutăm dintr-o lume în care cel mare îl mănîncă pe cel mic într-o lume în care cel rapid îl mănîncă pe cel lent". algocalmin galben pentru semafoare bolnave. fumatul dăunează grav sănătăţii tale şi a celor din jur.
dintr-o imprimantă laser iese fum, se intind pe pereţii de sticlă ai unui plămân, e ora trei, noaptea perforează cauciucurile maşinilor zvelte prin tunelul fotografic al cerului lipsit de stele. descopăr cum valuri de răcoare îmbată visele ce se ridică deasupra florile. role de hârtie îmbălsămate de la o cofetărie franceză, aici în fiecare seară se storc portocale de sicilia pentru a fabrica cel mai fin desert cunoscut îngerilor. localul e exclusivist astfel încât doar şobolanii din pod mai sunt bineveniţi...ceară de torturat picioare ancestrale, trabucuri din vata papădiilor texturate de apa carbogazificată. struguri prea cuminţi pentru a nu se transforma în pepeni. fumatul poate dăuna calităţii spermei şi scade fertilitatea. cataloage cu mezeluri din ediţia de lux al abatoarelor de prelucrat carnea neagră de peşte. rupestru. picioarele mele moi clatină în a susţine două pleoape vopsite violet.
plâng, zeiţe de drojdie rup din sedimentele obrajilor mei bucăţi pentru coloranţii identic naturali. băltoace de sare. curbat. o scară de cupru, doze de cola clădite pentru a susţine o domnişoară pogany homosexuală. tălpi flancate de margini decupate. pixul e anevoios în a asculta comenzile, şi pianul imaginar, indigo: la la la...prize în care trăiesc electronii de sulf. particule accelerate până la 78% din viteza luminii. fluturi. o privire neînţeleasă, culege-mi lacrimile dintr-un lac suspendat, e ca şi cum ai căuta acul în carul cu fân al lui Apollo. uite, mă deschid in faţa ta, vals dintr-un bal eşuat. nocturnă. chipul din oglindă nu-i al meu!. casta diva. pene pentru evantaiele gheişelor siameze.(fără DVD). roţi de cauciuc împinse de o statură diformă se repezesc pe un parchet gri. sunt eu, gălbenuşul din ou, trag peste mine o bucată de ziar. uşi ce se deschid regulat. automate de cafea erectilo-copulatoare. vitrine gălăgioase ascund în pântece aparate de fotografiat. scări pe care coboară dame de bine, îmbrăcate în blănuri albe, crengi dintr-un amurg sepia şi bătrânul care îşi îmbrăţişează violoncelul neterminat. ţinut în război. aici apa rupe din carnea soldaţilor doar pentru a înflăcăra peisajul. arhive în care îngerii trăiesc cuprinşi de capsule din cristal opac. amintiri dint-un trecut arhaic. balerini, păpuşile unei copile hărţuită de o maturitate incertă. e gol. păpusa barbie în ipostaze angelice. 50 de bani. solfegii pentru gătit cartoane de vinil. inima bate minute policrome. amprente digitale pentru identificarea raselor de câini subacvatici. victime colaterale. ceasul se întinde la jumatatea dintre piele şi firele de păr. rafturi iluminate natural de intunericul unui neon volatil. hiperbolă. castane autiste se rostogolesc pe terenurile unui găinile îşi clocesc ouăle, aşa au ajung găinile să fie maro.
secvenţe dintr-un film românesc. maşini de măsurat calitatea genomului zeilor.
printre vânturi de toamnă, rătăcesc insipid materia transformată de fermonii unui fiu asistent medical. aici dealurile tălpilor se aplatizează sup greutatea aripilor unei gorgone în flăcări. printre reclame castrate si baxuri de bere linşate, aici îmi îngrop albastrul ochilor. falange de zahăr. cordoane musculare din praful de stele al bunicilor, si astfel nimfele îşi scutura mătreaţa. acrilic pentru desenat adonişi iubăreţi, bata pantalonilor se lăfăie la uşile încăperilor capsate între ele. tagma cum laude.
sentimente juxtapuse

sâmbătă, 22 august 2009

L'Aile ou la cuisse...1

aseara, ciugulind din falanfele papadiilor oranj, cum stateam dolofan de linişit pe langa streşinile caselor din paie, sorbind dintr-o ceaşcă de cafea eterna licoare de peste ocean...varianta romanească, însă parca nu la fel de neagră, gustul oricum nu mai îmi transmite nimic, doar zgomotul aferent unui anevoios proces de înghiţire, aşa se face că îmi iasă în drum o bufnita împăiată cu cele mai bune intenţii...bunicul se legăna în unul dintre scaunele acelea văzute doar în desenele animate sau în filmele americane western, mi-e frică să nu cadă pe spate şi nu cumva să-şi crape ţeasta...bunica uda abundent liliacul familiei de sub temelia de ciment construită vara trecută, ţine foarte mult la liliac, astfel încat în momentul taierii liliacului cel vechi avuse un soc anafilactic, nu ştiu întocmai ce înseamnă asta, dar medicul generalist spune ca e un fleac şi că nu are de ce să ne facem griji, mă gândesc acum că fleacul nu a fost întocmai un fleac dat fiind faptul că bunica a murit acum cateva zile subit. am mers la înmormântare doar în imaginaţie... bunicul înca mai leagană scaunul cu picioare curbate semn că demenţa se instaureaza domol prin cotloanele minţii lui şi-aşa subrezită de stările de conştiinta alterată la care era supus de catre pisicile din curtea vecinului. cola se scurge rece pocnind balonaşe carbogazoase, ajunse în stomac fac implozie, gustul nu difera cu nimic de originala coca cola, ma simt asemeni lui Louis de Funes in L'Aile ou la cuisse, căruia i-au fost dat spre ingurgitare diferite mase artificiale şi îşi pierduse astfel afinităţile gustative. cerul rece tatuat de lumina reflectată de diferite corpuri cereşti îmi cade pe ploapele calde, face condens pentru a se evapora ulterior în imensul vid de sunete nocturne...

Opera fusion chorus

departe de lacuri sărate
şi fire electrice captive
în soluţii saturate
departe de genele nimfelor
virgine
scriu cu fonturi împachetate cu
foiţă de aur...
pavez pereţi de sticlă
într-un ocean de
obsesii.

Azaro Nathariel

mi-e dor de petalele arhanghelilor
căzuţi în plasa de păianjen
a timpului profan...
aici stelele nu sunt decat simple lumini
de agăţat în părul nimfelor rătăcite în
palmele mele lacustre.
mi-e dor să alerg caii pe străzile pictate
în tuşe de cuarţ – galben asemeni unei odalisce
rătăcite prin noptea de ceară a zeilor
nordici.

clipesc infinit legende despre existenţa caustică
a unei gorgone care îmi semnează
în leagăne de constelaţii bucaţi de carne poleite
cu numele meu devenit uitat.

ABULESI BEZULU 17.10.2007

18:18
Am început să împlinesc optsprezece ani
18:19
M-am rupt de un pântec solar, m-am agăţat
de un fulger şi am coborât coroziv pe pământ virgin
20:18
Mă îmbăt în fiecare seară, muşc în fiecare dimineaţă
din unghia degetului mare – semn că trece timpul
.
20:45
Ieri cred că am muşcat prea mult... Am început să
împlinesc mai mulţi ani...simt că îmbătrânesc,
am început să spun numai prosti. Văd numai
griuri spălăcite. Să fie oare din cauză că încep să orbesc?
A, da! Am încetat să mai mănânc albastru de metil.
20:46
Am optsprezece ani, m-a părăsit nevasta...
sunt tot mai prost.
20:55
„momentele cheie au şi ele o yală?”.
Băiatul născut aseară, şi lepădat de un cerşetor (ce ironic credeam
că astfel de oameni doar primesc...nicidecum să dea...)
începe să ciugulească firimiturile de hârtie căzute pe suprafaţa
braţului meu insipid.
20:59
A mai trecut o zi, îmi lipesc nasul de geam, îmi dau seama că nu mai
am din ce muşca. Încep să citesc o carte...
21:15
Termin cartea, dar, parcă tot prost am rămas.
21:30
Băiatul născut cu o seară înainte, mă priveşte
searbăd, de parcă nu i-au ajuns bucăţile de hârtie
mâncate mai devreme...
21:58
Am fost la o înmormântare, ce trist...ba nu...:D!
21:59
Nu mai am din ce să muşc, încep cu
unghiile de la picioare.
22:30
Le termin relativ repede(erau gustoase).
22:44
Scriu pe o bucată de măsea doisprezece legi şi i le
dau lui Moise. Sper însă să nu piardă măseaua.
22:45
Am decis că sunt cel mai prost...rup din
mine şi transform pielea în stropi de H2O.
22:59
M-am oprit din rupt...s-au saturat de apă.
23:00
mi-a mai căzut un dinte, am mai scris şase porunci.
Însă Moise nu a mai putut venii, a căzut şi şi-a spart
capul de oasele băiatului născut la 20:55.
23:15
mai e puţin până la doisprezece noaptea aşa că
mă pregătesc să trag linie.
23:45
am primit cel mai mare
premiu dat unui prost...
23:46
încep a învăţa din nou alfabetul(din nou).
23:55
am uitat să trag linie, am tras-o, e mai jos, priviţi-o:
_________________________________________

23:56
îmi dau seama că ziua de 17 a fost trăită prea intens.
23:58
mai e puţin, îmi scriu testamentul. Las totul băiatului...eh...
cum adică ce las?
Îi las bunăvoinţă! N-are destul?!
23:59
sunt aproape de zero...tocmai am semnat o foaie albă,
goală, asemeni unei femei dezbrăcate,
ca şi un nud frumos,
am spus că îi las bunăvoinţă, ce dracu!
00:00
aparatul de măsurat bătăile inimii(să fiu al naibii dacă ştiu
cum se numeşte)face un sunet continuu ţiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
sau poate tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii?
Ce urât din partea lui, m-ă copiază, a început şi el să tragă
o linie...

MY (fallen) VIOLET-grim S3X AcId

m-am ascuns asemeni unui derbedeu în buzunarul sacoului tău captuşit cu cele mai bune intenţii posibile de către o croitoreasă dementă. Îmi place să mă cuibaresc lângă tine respirand din parfumul, de care mi-e asa de dor - de venele tale pronunţate, de cutele epidermei catifelate…poate excesiv de catifelate.
Depărtare de cuvinte seci, aşezate pe o bucată de : NEÎNŢELES.
Departe de fluidele corpului tau – adonis de ceară parfumată ce arde şi se topeşte plăcut de lent.
Departe de cuvinte monosilabice sau iluzii acvatice. Departe de aluzii de cele mai multe ori erotice…asemeni cerului penetrat de lumina opulentă a lunii. Sunt desenat de catre un creator a cărui mâinii nu prea dibace tremură la latenţa curbelor anatomic incorect desenate. Sunt construit de linii nervoase şi nu foatre sigure, asta înseamnă că sunt şubred. Sunt cabană de lemn semi putrezit de ploile acide cauzate de un cernobâl sentimental.
Lustmorg and wargasm. Etichete xxl pentru cutii arhaic construite de un tată holografic, de coduri de bare magice şi rafturi cu prăjituri, cuprinse de febra culorilor reci, se îneacă un peşte în salinitatea lacrimilor unui cocoş, pustiit de libertate un deţinut rupe din mine pentru tine, o ciocolată cu bucăţi de morfină. Să drogăm soarele cu datură. Şi să încetăm a bea ceai negru cu lapte.
Reţetă de fabricat suflete la comandă. Se caută o galerie întunecată în care se aşează 12 mese rotunde, de preferinţă din lemn de trangafir. Pe fiecare masă este necesar a se aşeza câte un trup de femeie unipară, lângă care se pune zaţ de cafea spălat o lună de zile în apele subterane. Persoane obscure susţin că văd ceea ce alţii pot doar atinge, cunosc un copil care vinde la colţul din piaţa osândei, la intersecţia străzilor Macină şi Dezordine, vis-a-vis de brutăria în care nu se mai fac demult colaci cu lămâie. Aici copilul îşi vinde în fiecare zi ipostazele de a păşii agale unor bătrâni care se desprind de carucioarele din metal lucios cu inserţi ieftine şi imitaţie de piele. Efectul nu durează o veşnicie, de aceia bătrînii se întorc regulat să cumpere bucăţi dintr-o tinereţe trecută. Undeva mai sus cerul, desprins parcă din basmele lalelelor bătute, desenează cu polen cimentul curat – de agenţi de salubritate şi paramedici simpatici.

fara titlu

Dezleagă-mă în zece bucăţi şi aruncă-mă în fântâna oaselor tale...sărută-mă şi o să vezi sunetul dezolant al pielii mele volatile...sunt singur pe un deal de zahăr...atinge-mi părul lăptos...unu...doi...şi poate un trei...un pahar cu cafea...aruncă-mă în frăgezimea ochilor tăi casanţi...aruncă-mă doar ca sa fiu aruncat...
step by step...moment...monument...un sunet de petală....un gust amar de parfum ieftin...citeşte-mă...plăcere...întinde-ţi venele spre mine, cuprinde-mă...săruta-mă...îmbrăţişează-mă...fă dragoste cu mine...înger infantil...inocenţă...sunt atât de naiv...sunt atât de învechit...mă rup de unghia degetului mic ca să scriu undeva pe tine cuvinte dintr-o biblie a regretelor trecute...murmur...îmi privesc picioarele cum sărută trotuarul cu pietre întoarse de vânt...e linişte...ba nu e!...vorbeşte-mi... 
Noul mesaj de stare este dependenta de sărut
lamentabil...mă înec cu purpura de ţigară...stau afară şi număr câte umbre trec pe stradă...stau afară şi să fiu al naibii dacă vad ceva...înţelegi?...la poarta inimii mele scrie: interzis persoanelor străine de cauză...zideşte-mă...vreau să fiu zidit! înţelegi?...deus sive natura...sunt o bucată de cretă umedă...iar dumnezeu  desenează cu mine printre ambalajele de conservat suflete...cercuri...sunt viu...respir anevoie aer sideral...

ACRISTUS

Sunt copac de piele într-un
pustiu populat de insecte...
Am rămas singur pe dealul
tibiei tale, respirând frânturi
din aerul prea uscat, prea
osândit...
Sunt fibră de sticlă colorată
şi-aud cântecele tale cum
izbesc îngerii de clorofila
ochilor mei......................

Δ & Ω

Pietre măcinate de vânturile lăptoase
ale unui pegas cuneiform –
se izbesc de arterele privirilor tale lacustre.
Îmi place să-ţi pictez falangele cu baiţul
rămas din emulsia unui
lac personal.
Sunt helios şi muşc din reacţiile tale – antimaterie.

miercuri, 1 aprilie 2009

Cuantico-Metaphysik. Peut etre Weltanschauungsphilosophie.

Bucăţi de scrum purpuriu, un bisturiu îndrăzneţ, un covor tradiţional din cultura unei civilizaţii necunoscute. odalisce masculine, falusuri adolescentine şi păpuşi bulimice. Rugină şi lutul modelat în forme concrete – de diabolicele fleur du lys. mal content…sunt uman…reciclează-mă într-un tomberon verde de langa ALB (Asociaţia Locatarilor Bezmetici), pielea pune-o la categoria biodegradabile, oasele la metale neferose…iar sufletul la monade…
Alifie de ars penele arhanghelului durerii…îngerii sunt obiecte erotice de distrugere în masă, se cumpără de la subsolurile toaletelor publice…în construcţie. Aici mai gaseşti sulphur, foiţă de aur, tabachere nichelate şi degete atrofiate. Intrarea e simplă trebuie doar sa-ţi compostezi un fir de par pubian…şi să-l introduci într-o gaura de şopârlă. Lacătul se deschide automat, trebuie doar să practici onania…trecut de prima poartă eşti întâmpinat de statuetele a doua nuduri…ai citit gay story? Vezi pagina 5, link-ul www.gaystory.fallen.de_ce_eu?.88.torontalului.eu – sau poate tu! Ctrl + C. nu foloseşte la nimic…oricum browse-rul o să-ţi afişeze ERRORRRR…”esti nebun, nu pot să mă conectez la aşa ceva, m-ai setat să nu deschid paginile cu mature content…so fuck off…url imposibil de abordat”…under 18 scrie pe bata pantalonilor mei care oricum sunt cu mult sub condiţia unor pantaloni cu talia joasă. Dacă vrei să te întelegi cu mine daruieşte-mi o carte cumparată de la Cărtureşti…ai grijă să o stropeşti cu ceai Baltazar şi să-i desenezi cu baiţ ultima pagină. Un nud de Modigliani. „- cum aş suporta eu oare sa fiu zeu? Prin urmare, nu există zei!”. Eu sunt doar o păpuşă gonflabilă, trist, aveam planuri mari. Să cuceresc vârfurile cutelor hârtiei. Verde de china. Lasă, nimic nu se compară cu o păpusă gonflabilă feminină, trei găuri available, bine, faţa strică, dar nu-i bai pentru că o să-i lipesc o faţă msculină. Mă umflii? Ai o pompă de vid bună? Sper ca e capabilă şi de action painting.

miercuri, 4 martie 2009

methylchloroisothiasolinone



margini...zăpadă topită...pe aleei întunecate de cerneală topografică...n-am semnal...sunt undeva la subsol...doar un miros de diluant mai persista undeva lângă presa ruginită de apa rubinetelor uzate...ziare rupte sub presiunea unor mâini de burete...degete zăpăcite de durere...şi nasuri înfundate de primăvară - ac rece.

joi, 26 februarie 2009

critical anthology...croquet game

Fum de ţigară înecate în lacurile de lacrimi arginti

Nu cred dar îmi imaginez…

mi-ai fumat ţigara

link

către înţelesurile cuvintelor

link către discuţii anoste

link

un www de foc

link, un www să vezi cum te comporţi

www.cumtecomporti.suflet.eu

fac criptologie…completez integrame…şi îţi regăsesc numele

undeva între latura suferinţei şi latura durerii

te aud

am intrat în bucătărie

dar nu mi-ai zis nimic

am furat doar o ţigară din pachetul albastru susţinut de o masă indigo

flori…şi motive baroce

pattern

autodidact

mineralogie

scriu de fapt ceea ce îmi dictează

alcoolul

scriu pentru o expoziţie

îţi înţeleg „jocul”, Cristina…!!!

Fosile…fosile de ceara…

De ceara topită…

Un tv

Mut

Un lap-top

Guraliv

Print

văd linişte acum şi

aud gălăgie

Scânteile din scrumul de tutun ars la foc mic…

Reţetă:

Se adaugă doar…fac pişu pe mine

Mă duc la baie

Brb

Flash the water

Sau

Welcome back

Insa

Nu are cine sa mă întâmpine…

Mă întâmpin singur şi fac exces de politeţe

Bun venit Cristi,

Hai tastează-mă

Dex

îmi cad pantaloni

=)))

paranteze

10 pagini

buna ziua măria ta

o coroana

de

cristal

acum îmi dau seama ca de fapt în loc de argintii

trebuia să scriu

cristal….

Uita-te undeva mai sus

Sunt mort

Nu scriu cu diacritice şi probabil

Mâine o să adaug

Semnele aferente unei scrieri corecte

Gramatică

Am lăsat

Offffffffffffffff

Lumina aprinsă în baie

Pt că am nevoie de lumina

Prescurtare nev. = nevoie…aşa am scris iniţial. mi-ai zis:

„scrie pe blog pentru mine” dar cablul de net e in bucătărie

faţa arde

i-au tastatura în braţe

o aşez pe picioare

ameno

am o durere acută de cap

şi te aştept sa vii prin holul scufundat în

semi-întuneric şi sa mă vindeci…

offfffffffffffffffff

al doilea of

fo what?

Theatre des vampires…

Greşeşti, vreau să te vad…

Dar în acelaşi timp

Vreau să îţi ceri

Scuze

Şi să îmi zici că

Şi tu ai greşit

Atât.

La urma urmei fiecare are orgoliul lui

m-aş duce în bucătărie

să o întreb pe Cristina care ţine la mine şi

eu .com ţin la ea daca a vorbit cu tine…

Cristina fratele tău e un geniu

iar tastatura

tot

pe picioarele mele stă…

fotografic

mă duc să beau ceva

dar revin

revin

revin

pagina noua ha ha

haaaaaaaaaa

nu

mai e offffffffff

se aude trenul

jurrrrrrrrrrrrrrrrr

cinci minute

pun tastatura pe birou

si e intuneric

Brb

drink

asta vrea sa însemne ceva

adică

imediat

so once again brb

am

revenit

nu am făcut altceva decât

să îmi iau o ţigară

şi

ceva vodka

aaaaaaaaa

da si nişte cola coca

corectură

creţ

păr

creţ

câine

asta nu este o poezie

este o stare

sau mai bine zis

ceva „către Cristina”

am uitat

space chiar acum

>>>
unu doi trei

numără si tu

trei x space

=

degete…

interacţiune

pall

mall

roşu

e tareeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee

poezia este singura femeie din viata mea…de pana acum

L

e trist?

îmi cer scuze colegu” că ţi-am vărsat licoarea

In pula mea

Erect

Trei 3

Puncte

Unu .

Doi..

Trei …

Opt

mi-e rău cristinaaaaa

unde e mami tău

cea dulce

ştiu ca nu poţi să vomezi fără ea…

crissssssssssssssssssssssssssssssssssssssssss

brb baia mă cheamă la ea

tha na na na naaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

eu sunt…fular, virgula în loc de punct> .

unu,,, doi,,, trei…şi finalul…cu lacrimi în ochi vreau sa-ţi spun ceva…dragă cristina…mulţumesc…mulţumesc pentru că exişti în viaţa mea…mulţumesc pentru că exişti în viaţa mea grig... şi pentru ca m-ai bătut pe spate

mulţumesc pentru ca mi-ai dat ocazia sa te cunosc

KEO…

Epilog: mulţumesc...epopee.

joi, 19 februarie 2009

MIHAI ZGONDOIU. ME MATRIX. GALERIA CALINA.



      Galeria Calina ne invită la o nouă expoziţie pe simezele urebei noastre cosmopolite: Timişoara. O expoziţie intitulată ME MATRIX, de tânarul artist Mihai Zgondoiu, în 2004 absolvent al Facultaţii de Arte şi Design a Universităţii de Vest. Artistul este preocupat de însemnele unei revocări ale cotidianului, de metamorfozele şi contextele artei alternative, a unei arte sintetice.

     Acest sintetism, rezultatul unei refulari...a unui abataj plastic şi ideologic transpun vizual un fel de "serigrafiere" care doreşte să fie un exemplu asupra unei teme perpetuum mobile, mereu supusă reinterpretării. Ipostazele de reprezentare facile, modul haotic de relevare, mixajul de suprafeţe, repetitivitatea, ritmul fluctuant, transpunerile de inevitabil, de însemne, simboluri se înscriu tehnicii decolajului, pe care Wolf Vostell îl folosea în anii 50 în nenumăratele sale experimente video şi nu numai. Asemeni lui Vostell, Mihai Zgondoiu foloseşte această tehnică pentru a dezlipii, rupe o imagine de pe suportul şi din contextul ei iniţial cu intenţia de deconstrucţie, de anulare a unor valori aparente, a unor moravuri serbezi, şi de a le supune în spectrul tendinţelor şi a frământărilor personale...finalmente, colajului în sine. Varietatea de bruieri îşi fac apartenenţa la inedit prin refolosirea, (re)transpunerea, şi subordonarea acestora planului stilistico-imagistic propriu artistului.  Imaginile se estompează, se îmbină, se anulează într-o continuă perturbare. Eşti pus în faţa unui fel de potpuriu impersonal...
Mihai Zgondoiu se refulează asupra unor presupuse valori însă nu le neagă ci le încadrează, le reinterpretează prin sceptrul derizoriu al trăirii lui artistice. Este un happening esenţialmente militant. Artistul face exces în a folosi un şablon: forma propriului chip, ca şi martor, ca şi spectator - un investigator revoltat. El percepe, contemplă, reconstruieşte. Acest proces obsesiv îşi găseşte finalitatea prin însăşi folosirea propriei figuri. Un fel de narcisism, dar si o dovadă a persistenţei puncului propriu de vedere asupra lumii. El devine unitate de masură, un punct de confluenţă contestatară care dictează dereglat noi moduri de înfăţişare...de supunere. Artistul evedează din ceea ce îi este anost, de regularităţile lumii contemporane, şi "desenează" o nouă lume haptică şi idealistă. Această atitudine un exemplu de feed-back al dematerializării în care tinde să-şi asume, să critice, să contemple modurile "în masă" de comportament şi valori social(e), este o atitudine paradoxală, pentru că artistul se foloseşte de aceleaşi moduri de comunicare şi expresie, de întruchipare "în masă", doar mesajul final este altul, tocmai pentru a le denunţa. 
MATRIX, este o matriţă cu care artistul fasonează, intervine contestatar asupra kitch-ului, al uzualului, al polului materialist, el îşi asumă un rol permanent să cvasi - compenseze, să pseudo - perfecţioneze sau să sublinieze un real deficitar, lipsit de o paternitate a valorilor considerabile. 
Mihai Zgondoiu antrenează toate aceste coordonate ludice pentru a şoca ideatic, pentru a primii o reacţie din partea privitorului - o dovada a muncii sale artistice. Opera lui este tranzitorie şi se vreau un moderator între extensiile mentalităţilor şi mutaţiile de ordin plastic opuse. 
Mihai Zgondoiu înfăţisează ludic o lume apolitică cu varietăţi ale orizontalităţii simbolice, care însă nu este perpendiculară sau paralelă ci se intersectează undeva la mijloc cu verticalitatea operei sale infinit simbolice, această mirobolantă dreaptă tranşată de eul şi egoul artistului conferă ineditul, teatralitatea înfăptuirii MATRIX.

luni, 9 februarie 2009

Brainstorming colectiv

SusiCodruţa…Sid…MarianaAncaAnna


Ploaie, apă, umed, aiurea, gri, varză, nevoi, prostie...whatever! Tughibughi, ploaie rece, ce zi aiurea de joi, secretare crizate...şi...aaa....nu ştiu, nu am chef...chestii...prostii...nu ştiu de ce zâmbeşti fara rost, dar nah... O sală de studiu...pe fereastră un semafor hazliu...sunt cam irascibil, ploaia plouă ouă....o bucată de cărbune presat...linii pueril trasate pe o bucată de carton imaculat...o gumă plastică se întinde...Marius tocmai şi-a aşezat trupul pe capră...Susi desenează un Cezar zâmbăreţ...un penar negru...afară e frig şi înăuntru e cald...podeaua e zgâriată de gloanţele papucilor...e frig iar porumbei beau apă din streşină...e frig şi mă ascund într-un cavou viu colorat...e frig şi să fiu al naibii dacă simt ceva...acoperişuri mâzgălite...cuie bete...cine bea şi cine se îmbată?...lemn presărat...un cuvânt aruncat...undeva pe masă...un geam se deschide...miros de stradă...zgomot de mansardă...oameni voioşi...o turlă de biserică...o pânză aruncată la gunoi...un şevalet care a uitat cum e să mergi în sus şi-n jos...apa curge şi la robinet... cu spatele...o antenă de telefonie mobilă îmi face semn...o cioară gălăgioasă...învăţ japoneză...domō arigato gozaimasu...pe hol lumea se agită...e nebună...un profesor ciufulit dă note proaste cu zâmbetul pe buze...undeva înăuntru un bec se închide...miros de ulei...un model anchilozat pe un scaun suspendat...e trist...e atât de trist...e toamnă...e toamnă şi-mi prieşte... e linişte, geamul se închide...e linişte iar umbrelele sunt ringuri de dans pentru stropii de ploaie îndrăgostiţi de cădere...anul întâi de facultă...ciudat!...trece viaţa...dau un beep...plictiseală sfâşietoare...pată, linie...stropi reci se preling pe fereastră...dor de casă...aşteptarea întârziată de a pleca acasă...întrebări fără răspuns...porumbei zgribuliţi pe acoperişuri îmbrăcate în mucegai...trecut, prezent...viitor...răsuflare grea, posomorâtă...oboseală, chin...nu reuşim să realizăm un model „mort” agăţat de un şevalet pătrat...becuri aprinse...claxon de maşină străpungând liniştea din atelier...şi...şi ce?...roz...bleah...urăsc rozul... porumbei zburând pe cerul acoperit de norii groşi şi grei...lumina becului reflectată în geam...ce chestie stupidă...totuşi amuzant...pentru că nu mă simt singură...frig...alb...tăcere...ce naşpa e ziua de azi(11.X)...hai că îţi predau caietul „ciudăţel”...nu de alta dar nu mai am idei...e mişto... să-mi mai dai caietul...dacă vrei...cineva ajută un coleg să facă un desen...bye...bye...Pixul scrie cu dâre albastre...nişte bucăţi de metal dansează în cercuri...e gălăgie...linişte vă rog!...e gălăgie şi holul duduie a var...pereţi albi îmi aduc aminte de fotografiile colorate inedit de bine...Mina nu mai iese pe afară...pătrăţele...Bibi nu cred că a venit azi la şcoală...pătrăţele... Marş afară!...pureci...o siluetă lipsită de vlagă, atât de static...se sprijină într-un picior...tomberoane...un organ dintr-un tramvai ruginit...tocuri care merg agale...pătrăţele de faianţă îmi pavează sufletul...sunt galerie...nimic nu are sens...etajul I...libertate frate!...etajul II...undeva o uşă groasă se lasă deschisă melodramatic...intru...traume bolnave...normal, doar nu există traume sănătoase...Really?!? Aş vrea să dorm vreo 5 zile, dar totuşi nu vreau să se întâmple chestii fără mine...sunt mega plicti şi îmi vine să-mi fac ghem foaia şi să o arunc pe geam, dacă am noroc...aş vrea să-i cadă în cap fostului prieten...dar nu sunt tocmai dispusă să-mi stric „opera de artă”...bla bla and bla...ciudat e că...nu ştiu nimic...I’m just crazy... vreau să vină weekendul ca să ies în oraş...şi aş dori să-mi revină vocea la normal şi să nu mă mai simt atât de naşpa din cauza răcelii...ciudat...scriu într-un caiet...dap...sincer sunt atât de multe lucruri care îmi trec prin minte acum încât mi-ar trebui 10 caiete...faza naşpa e că...nu ştiu...gândurile îmi sunt mult prea amestecate...ce trist...chiar sec...ce super...am ajuns într-un oraş despre care habar nu am...m-am trezit în această facultate de arte şi mi-am dat seama că totuşi locul meu poate fi şi aici, chiar e mai ok decât Bucureştiul...exceptând detaliile gen: desenez ca dracu cu toate că am terminat un liceu de artă în Bucureşti şi asta îmi demonstrează cât de kkt e Bucureştiul...logic că are şi părţi bune, dar nah...aş vrea să fiu right now în pat să lenevesc...n-am chef de nimic...şi când spun nimic...mă refer la nimic!!! Ce mă seacă persoanele care le întreabă pe celelalte la ce se gândesc şi e logic că respectivele persoane dacă au nevoie de puţină intimitate or să zică le zică că nu se gândesc la nimic...chiar dacă te gândeşti în gol tot te gândeşti la ceva...e imposibil să nu gândeşti...exceptând persoanele extrem de proaste, dar până şi ele gândesc...Apropo...am şi eu o întrebare...care este logica acestui caiet?!? lemn...de exemplu eu mă gândesc la o mulţime de chestii mereu după cum am mai zis, şi nu pot să le pot scrie never pe toate...din păcate sau din fericire...so!?!
P.S.: Nu trebuia să îmi dai să scriu pentru că mi-e greu să mă opresc...aş putea abera la nesfârşit J...dar...nu o voi face...
Susi desenează un facies parcă miop...ştirb...anorexic...o rochiţă cred...e ciudat...îşi face un caiet dandi...la ora nouă un tren se opreşte în gara de nord...Timişoara...mă gândesc la Reşiţa şi la liceul lăsat undeva în urmă...o acadea...un marker...negru...o suprafaţă lucioasă...bucăţi dintr-un caiet...lumină vagă...e linişte pentru un moment...o linişte gălăgios de obsedantă... un cod de bare...dar si unele garduri au bare, asta înseamnă că sunt coduri? Măiii...ce să mai zic şi eu?...nu îmi place cum a ieşit desenul...plouă...naşhpa...dar trece...Mă bucur că în sfârşit am început facultatea...dar din păcate nu prea am chef de ea...da...ştiu...armonie...
Portretul ăsta mă omoară...sper să ajung cât mai curând să desenez cum trebuie un portret...experienţa o să-şi spună cuvântul...cam asta ar fi...aş fi în stare să scriu pe puţin 10 pagini...dar va trece...:p...nu azi...o să fie bine...
JJ ...tocmai vroiam să mă prezint...în fine...ori cum avem timp destul la dispoziţie...tot ce sper...este că aceşti 3 ani de facultate să fie cei mai frumoşi ani din viaţă...sau mă rog, cât se poate...nu mai vreau ce a fost... L ...să fim colegi uniţi...ştiu că ai să râzi, dar crede-mă...ştiu ce spun...nu e sigur dar eu sper...speranţa moare ultima...poate din cauza liniştii....gri...mare...luminoasă ca o peşteră... J ...şi ocupată doar de 6 persoane...ce tâmpenie...mă aşteptam la cu totul altceva...vreau...vreau ceva...dar nu ştiu ce şi cum...se pare că nu vrea să se facă frumoasă vremea asta...simt cum mă învăluie ceva puternic, transparent...vreau să mă opun însă simt că cedez...se închid ochii...să strâng în braţe pernuţa mea...şi...nu râde...mi-e foame!...ţi-am spus să nu râzi...dar nu...tu tot timpul zâmbeşti...ai o linişte în tine...aş vrea şi eu să zâmbesc...ce e ăla zâmbet....am şi uitat cum să-l definesc...dar eşti rău...cu caietul „ciudăţel”...m-aţi prins în capcană...vrei să-ţi scriu gândurile...dar nu...nu vreau...sau nu pot?...oamenii se mai schimbă...hai ok...nu te mai reţin...

Brainstorming

Brainstorming


Să muşti dintr-o unghie, m-am plictisit de televizor, aceiaşi lumină care inundă o oarecare cameră, de la un oarecare etaj, un apartament cu număr impar, o uşă mâzgălită de cretă, un hol hidos, o cameră... Undeva un televizor cu lumină halucinogenă...oameni care uită că sunt oameni sau îşi amintesc că sunt animale, viruşi, gripă, păsări, boli, vaci...frig. Toate încap într-o cutie de plastic, proiectate violent pe suprafaţa unui tub catodic, pe o bucată de sticlă bombată undeva la mijloc...toate imaginile se izbesc pe retina unui punct obosit, pe ochiul meu. Celălalt aţipeşte ruşinat...Un ţânţar nenorocit îmi ţine companie, e amorezat de ceva, se plimbă muzical pe lângă urechi, le sărută, le gustă, le sărută iar...O bucată de pânză care înveleşte nişte picioare dornice să meargă. O bucată imprimată odios, chinezesc, cu floricele galbene, şi frunze care dau spre un albastru prea ostentativ ca să merite privit. O toamnă care şuieră la geam, o ploaie care fuge...şi vine iar...de ce e frig toamna? De ce există păsări migratoare? De ce nu înfruntă iarna? Oare lucrul ăsta nu le-ar face mai puternice? O întrebare, două întrebări. Îmi doresc să fie noapte, să mă gândesc la picioarele mele reci şi la bucata de pânză care le înveleşte fără de folos. I want to start a war...trăim pe o sferă albastră, însă câte sfere trăiesc în noi? Sunt dement, dulapul scârţâie de fiecare dată când îmi aşez capul pe suprafaţa lucioasă, riduroasă, mâncată de nu ştiu ce fel de insecte pe care le aud, în fiecare noapte, prin somn. Sunt peste tot, în esenţa lemnului, în măduva oaselor, în pereţi, în paharul de pe masă...în crăpăturile pielii...Nu pot visa, sau poate că visez însă nu îmi pot aminti...sunt sigur că visez nimicuri cum ar fi o listă de cumpărături, un număr. Lucrurile astea nu sunt importante, nu?! Mă rog, cel puţin pentru mine! Sau poate că sunt laş şi îmi găsesc scuze, şi explicaţii patetice...Dacă visez lucruri oribile, nu ştiu, ceva ce m-ar putea înspăimânta în aşa fel încât mintea-mi hodorogită să nu poată procesa astfel de lucruri...şi să le şteargă definitiv...să le arunce la periferia unui neuron nebunatic, iar dimineaţa să mă trezesc gol...undeva înăuntru o sinapsă se rupe, iar acel neuron pluteşte în derivă...fără nicio legătură. Sunt dement, picioarele se dau jos din pat şi târâie clasic un trup pe podeaua de beton surprinzător de caldă, un hol hidos, o oglindă căreia nu-i place să fie privită, un frigider care nu mai e alb, o uşă...o ieşire dintr-un spaţiu oarecare. Trepte, oboseală unghiuri la nouăzeci de grade, colţuri...step by step, moment după moment, nişte mişcări obsesive, regulate. Un miros de apă cu clor. De ce se pune clor în apa potabilă, oare trebuie să ne spălăm şi pe dinăuntru? Somnolenţă, o alee, vântul de adineauri, miros de uscăciuni, frunze frenetic pictate în culori calde, cărămizii, din nou frig...îmi îmbrăţişez fantomatic odioasa-mi creatură...Aceleaşi mişcări, de data aceasta neregulate, o lună ştirbită de nişte nori dolofani, o creangă obişnuită...aceleaşi mişcări neregulate... Un cinematograf. O umbră prelinsă pe structura unui stâlp under construction...un tufiş neîngrijit...o stradă. Sunt obosit şi îmi mişc trupul asemeni unei raţe bete. Semaforul a înnebunit şi el, semnalizează constant aceiaşi binecunoscută culoare portocalie. O groapă în mijlocul străzii, un şofer idiot care-şi dă cu maşina drept în ea...să taci atunci când cineva este prost...să clipeşti atunci când nu ai vrea să clipeşti. E atâta linişte...şi totuşi fiecare obiect îmi spune câte ceva, eu sunt din beton, eu sunt din fier forjat, eu sunt domnişoara frunzuliţă, şi sunt foarte naivă, o voce gravă, trotuarul eu sunt făcut din paşii oamenilor care mă privesc... Eu din ce sunt făcut? Din 80% apă(cred), minerale, lipide, glucide, calorii, carbohidraţi, E-uri, reacţii chimice şi un gram de suflet. Eu ce sunt? Sunt un vierme de suprafaţă, un consumator fidel, o bucată de materie care ştie să distrugă şi să se facă
distrus. De ce sunt? Sunt pentru că o cineva ne-a plămădit din ţărână, ne-a turnat în nişte forme de cozonac, ne-a lăsat la copt şase minute, ne-a dat chipul şi asemănarea lui...un narcis...O acumulare de întrebări, poate inutile, poate stupide...îmi arunc amintirile în carantină.
Păşesc parcul scăldat de lumini cumsecade. Iubesc siluetele trecătorilor, le zâmbesc sadic, ascuns. Degetele simt să strângă...să vezi un trecător aşezându-se pe bancă, plângând lacrimi de purpură...să încerci să îi vorbeşti, să-l înţelegi, să-i dai un sfat. El să te privească rece...şi atunci să-l mutilezi cu mâinile goale, culoare care pătează, culoare care îşi face loc printre degete, se cuibăreşte comodă...simţurile alunecă spre nebunie...acea căldură umană îţi încălzeşte sufletul uitat undeva... Să nu plângi...să nu laşi căldura să-ţi iasă din corp...frunzele să se alăture, frivole, benevole, la râul persoanei care înainte plângea...şi asemeni unor pensule să mâzgălească cărarea, iar vântul să le ducă şi mai departe... Sau pur şi simplu să nu faci nimic, să te bucuri de o noapte rece, tristă...să tresari plăcut la sunetele nocturne, să te îmbraci în lumina felinarelor ruginite şi să bântui...iar dimineaţa să priveşti râzând soarele care plânge ieşind de după un deal pleşuv. Să râzi când cineva plânge. Să trăieşti pentru cineva care moare...Să rupi în fiecare zi din tine un crâmpei de hârtie, să scrii ceva, orice...şi după aceia să o mototoleşti lucid, să o arunci pe in covor măgulit de muzica podelei şubrede...atât. Asta înseamnă a trece cu adevărat peste ceva, a lăsa în urmă...
Undeva sus la o fereastră, un geam întredeschis, o unghie încă odată muşcată...un geam terorizat de muştele care se izbesc iluzionate în timpul zilei...propria-mi lumină desenează suave depresii...linişte plenară...sunt plin de praf...de neatins...aceiaşi cameră cu număr impar...o fereastră...fereastra de mai sus...ce înseamnă să respiri aer sideral? Să mori pentru ceva trecător, să săruţi nişte buze aproape cunoscute...să miroşi umezeală...asta însemnă a trăi? Îmi inund fiinţa cu întrebări, mănânc întrebări pe pâine şi adaug brânză. Brânza ce-i drept le face mai gustoase. O să-mi fie cald? De unde? De ce mă simt aşa? Oare de ce? O altă întrebare! De ce numai întrebări? Suntem noi nişte enigme? Oare de ce? Toate aceste întrebări îmi zvâcnesc sufletul, but why? Din nou o altă întrebare...offff...cum e să te simţi asuprit de gigantismul corpurilor cereşti? Privesc întreg cuprinsul care însă nu poate fi cuprins...îmi e privirea prea îngustă? Ademenesc aerul care se arată ca o perdea groasă de fum lucitor...camera pare goală...lumina intră spaţioasă, lejeră, prin fereastra din spatele meu... Fără mişcări bruşte, fără nimic...un miros de carne arsă...o fiinţă negricioasă, plată, umanoidă, pe peretele din faţa mea...I say hi! ...însă nimic...I say hello!...nici un cuvânt...un nimic. Doar patul care mârâia sunete metalice, vagi...a-ţi mişca un braţ...a-ţi legăna mâinile în aer...a mima dansul ploii...pata face la fel, instantaneu, un fel de mim urâcios...Ce straniu, ce straniu!!! A-ţi pierde interesul pentru cineva însemnă să-i întorci spatele...o lumină...un soare cu ochii roşi...un nor mai mult decât cenuşiu...încăperea mă imită...întuneric. A-ţi aminti de cineva înseamnă a te întoarce cu faţa...uitasem de cunoştinţa misterioasă, nepoliticoasă, lipită de perete...nu înţelegeam de ce nu mai era acolo, se plictisise? „Vreau să fiu cel care am vrut să fiu, şi nu sunt”. Vreau să tremur cerneală pe suprafaţa unui dinte imaculat...care este semnificaţia unei semnificaţii?...o muzică, un pix uzat, un caiet îngălbenit, nişte degete nu prea dibace...cine mă scrie pe mine? Nişte linii anorexice...un spaţiu gol...o dâră ce se vrea albastră...frig...un film prost...o idee monumentală...Shimi e o forţă...o poezie citită degeaba, o femeie în roşu...roşul pătează?...un estet fericit...ascult metal...ce însemnă a te rupe în două?...un foarfece...Welcome home Mina...Georgia e stupeee, nişte ochi îmbibaţi în ceară... „momentele cheie au şi ele o yală?”...Aleks e undeva între Germania şi România...mă fură somnul si eu îl fur pe el...adorm!

duminică, 18 ianuarie 2009

Psychedelic orgasm cappella

Timorat...o bucată de carbon trage linii cursive pe latura stâncoasă a unui embrion...sunt uitat...pe insula de aluminiu din mijlocul câmpiei...te văd verde...mă vezi albastru...un pas acolo...un cuvânt dincolo...împletesc cifre...un înger îmi bate la uşa privirii...sunt prăfuit de gheaţa prea uscată ca să mă încălzească...
Sunt liber să cred ce vreau despre mine...
Îmi întind cablurile negre spre tine ...ce scrii?
Scriu despre lama unui cutter ramolit de frăgezime...scluptez în oase o muză cu părul roz...e atât de bine...ridică-mi mâinile ca să gândesc.
Miros de lipici se strecoară dincolo de tavan, ajunge la stele, iar stelele intoxicate cad ruşinate la pământul degetelor tale...
Ascultă-mă...taste...femeile suple coincid cu realitatea...nebunie...sunt miros de lapte dat în foc...tandreţe...îmi cumpăr o acadea din piele de cămilă...cine coincide cu cine şi cu ce?
m-ă rog de un neon labirintic să lumineze. Tot ceea ce face este să mă îngâne dubios de metalic...îţi vorbesc despre cele zece dimensiuni...furnică...neurolog...vin fiert în oalele sparte ale unui stetoscop...cugetare...totul are un scop (sau n-are?)...curge tare...(mi, re, la)...mi; re; do...
sunt un toc de uşă gata să calci pe el...
indivizii care au avut parte de un transplant de soft lovesc mai puternic piramidele sânilor tai...
lutul se prelinge periculos de lichid spre partea dreaptă a inimii...o podea prea zgâriată...un portret aiurea...o sală de studiu scăldată în tăcere...pe geam imaginea unei clădiri toropite de intemperiile dualiste ale unui creator – fanatic religios....are o culoare sistematic gândită să doară...şi poate unghiuri obsesive...mă călesc la soare...o rază zăpăcită intră în camera in care se presupune că studiez un mulaj după un cezar sarcastic...un cui înfipt undeva la mijlocul unui braţ – acelaşi mulaj care stă atârnat...acolo undeva trecut de mijloc – stupoare. Raza se retrage amăgită de albul spălăcit al mulajului...un papagal pe coperta unui bloc de desen iasă în evidenţă obsesiv...verde...roşu...galben...un foşnet de hârtie mototolită aruncată la gunoi...un joc de baschet...o usă nebună care îmi cântă refrenuri din lumea balamalelor ruginite...
gravezi pe mine povestea primului venit:
miau...aşternut...ventilator pentru ventilat blană de crocodil...lumină de la un organ lunguieţ, albastru...sunet de chitară...o voce neclară...mi-e foame...
cucurigu şi toate cele...
Mulţumesc!
Pentru ce?
Dinalea, ştii tu!
Coacăze!?...un prelungitor scurt...e frig într-o noapte ce se vrea caldă...calorie...gigacalorie...bare de metal sudate invizibil între ele...thermos...bilet de tranvai...ceai...am un creion în mână. picioare de lemn...fac sport...magnetofoane stricate...un tip guraliv...ferestre noi...hello...cadou...mi-e sete...sete de zahăr.
m-ă ascund, m-ă găsesc
unde sunt?...elastic...laser...vorbesc...marmură...fum...kumm...hi, hi, hi!!! Înec...miere de albine cu ciment...iar tu, lângă mine mănânci o bucată de pavaj...sediment...
punct.

joi, 15 ianuarie 2009

Victor Gingiu şi epopeea imaginarului. Galeria Mansarda, Facultatea de Arte Plastice şi Design a Universităţii de Vest Timisoara. 15ian2009


Victor Gingiu picteză memorii imaginare. Ferestre de fantasmagoric lucid înfăptuite pe suprafaţa imprimeurilor, care te sustrag lumii posibilului. Aceste virtualităţi, blamate de patina timpurilor şi expresiilor unui suprarealism incert revelă sistematic zoomorfozările, transformările de ordin genetic ale creaturilor supuse unei oarecare lumini ale consientului. Tărâmul copilariei expune în prim plan extrapolarile de ordin imagistic trecute prin filtrele maturităţii artistice, avem aici de-aface cu întruchipările tandre, groteşti ale dinamicii estetici luxuriante. Exotismul este evident.
Siluetele sunt măcinate de eroziunile mirobolante ale epicului imaginaţiei. Aceste poveşti, sunt scenografii de culoare, formă, context, inocenţă şi poate o vaga naivitate. Copilul din Victor Gingiu îi dictează povestirile oarecum incerte ce se vor inexpicabile ochiului privitorului, contemplarea se produce involuntar, imaginea acestor lucrari ţin să frapeze, să rupă, să mototolească realul. Te lasi introdus în lumea infinită a călatoriilor, fiindcă imaginarul e compus de o infinitate de lumi paralele. Ipostazele dinamice te ajută să îţi imaginezi naraţiunea, să o asimilezi propriului sceptru imagistic, propriului frâu al imaginaţiei şi să îi găseşti un posibil desnodământ. Această dimensiune fractală a operelor artistului conferă voluptatea necesară firului epic. Morfologia dimensională a percepepţiilor analitice ideologizează aceste lucrări într-o alegorie a copilariei refulate, bătută de vânturile durerii dar şi a fericirii...aici artistul texturează epopeea imaginarului. Tot ceea ce ţine de anost este hazardat. Carantina în care sunt speculate constantele onirice ale varietăţilor speculare abdică tocmai acest hazard.
Transfigurările de imaginabil sunt veritabile, faciesul ocupă o mare parte din expresia imprimeului, ornamentarea acestora este dezinvoltă, extemporală.
Incertitudinea, meditaţia, delirul îndoctrinează aceste spaţialităţi şi sunt un axis mundi în construcţia acestora.

marți, 13 ianuarie 2009

Cristina Garabeţanu şi trauma de a fi în corp. Galeria Calina. 12ian2009. CONTEXT. SPAŢIALITATE. DRAMA.


Cristina Garabeţanu pare a fi o tânără dezinvoltă, cu o mare trăire artistică. Expoziţia de pe simezele Timişoarei, apare ca un manifest cultural inedit, unde coordonatele staţio-temporale tind să îşi piardă din evlaviile material-existenţiale.

Fotografia tânărului artist constănţean înfăţişează trauma existenţei umane, trupul este relevat doar ca şi o limitare care estompează ridicarea către astral, asemeni unui ambalaj care ţine să generalizeze ceva ceea ce este defapt individualizat prin caracter: spiritul. aceste transpuneri în alb-negru ale expresiei corpului uman ţin să ne detaşeze de idea "totem"al nudului clasic, renascentist, rubensian... Aici corpul se vrea eliberat, tinde spre exaltare, spre o întruchipare a irealului, o căutare a sacrului care se află în fiecare obiect, vietate lumească. Contextele fotografice prin estetica surprinderii expresiilor incognito te duc cu gândul la reveriile şi demenţele spasmodice la care este supus trupul suferind.
Căutarea eliberării este clară şi se relevă explicit...Dimensiunea închistării în colivia trupului este dureroasă, dar senzatia de superfluu al încercarilor artistei de a se "înălţa" prin intermediul unor obiecte asemeni unor aeriales îi conferă speranţa eliberării. Ritual dealtfel similar cunoscut în Cultura Egiptului Antic ca "ritualul deschiderii gurii".

Toposul aferent traumei este edificator şi oferă lucrarilor monumentalitatea stărilor spontane. Alegoria sintetismului ca şi carapace, ca şi datare intrinsecă a spaţialului, şi nu numai, are rolul de a limita vizual contextele labirintice şi ritualice a condiţiei umane. Îmbinarea dintre encephalous şi abiogen, dintre lumină şi umbre, dintre spasm-inerţie şi apatie-linişte sunt esenţiale. Sunt concepte relaţionare pentru a definii caracteristicile fotografiei echivoce. Cristina Garabeţanu este asemeni unui mim, frumuseţea nu mai cuprinde teritoriile vizuale de până acum, deoarece întruchipările artistei sunt metafore sociale, sfere de cruntă limitare.

Verticalitatea simbolică din spectrul de trăiri extrasenzoriale, din spectrul stărilor ascensoriale vădesc analogii ex tempore, aici înţelesurile sunt criptate sub ceea ce imaginarul îţi transmite iniţial. Fotografia este şi ea o limitare, ca orice obiect static, dar care prin intermediul sistemului cognitiv poate să se sustragă acestei apartenenţe fantomatice. Intervine aici acţiunea omului şi puterea acestuia de a-şi imagina, înfăţişa un lucru altfel decăt legile fizicii l-ar definii.
Fotografia Cristinei Garabeţanu, sau mai bine spus aceste "cardiograme" de transpunere a ideologiei exaltării face din artist un înger care se înalţă spre orizonturi coexistenţiale cu mediane paralele lumii noastre.

Jocul este inedit, facturările timpului profan sunt înnobilate cu încercările crescătoare spre posibilul sau imposibilul sacru. Este o joacă a paradoxurilor la care suntem supuşi zi de zi, mai mult sau mai puţin pregnante. Trauma trupului de limitările acestuia...Cristiana observă şi încearcă să-şi găsească poarta de eliberare spre absolut prin tocmai aceste lucrări ideologic inedite. Acest JOC şi JOACĂ este o anamorfoză, iar Cristina Garabeţanu este o crisalidă, un fluture într-o continuă metamorfozare care încearcă să ducă zborul uman către emisfere şi mai mari.



marți, 6 ianuarie 2009

Brainstorming coroziv

Ce înseamnă fericirea? Să săruţi molcom o floare, să scrii nostalgic o poezie lungă, sau pur şi simplu să-ţi întinzi trupul pe dreptunghiul unui pat?…şi să citeşti cu patos un roman prăfuit de priviri fugitive… Cum e fericirea? Îţi bate inima mai tare? Euforie? Radiezi?…dar şi cuptoarele cu microunde folosesc radiaţii, asta înseamnă că sunt fericite?

A-ţi pieptăna o geană…a-ţi prinde degetele între paginile unui caiet…a fluiera atunci când te plimbi pe stradă gol, oamenii sunt nişte maşini de curăţat trotuarul…un mers biped…un sărut cauciucat…piele care se vrea naturală…tu nu îţi dai seama dar săruţi trotuarul aproape în fiecare zi… Maşinile de tuns sunt de două feluri…de tuns podoaba capilară şi de tuns iarba nefolositoare…mulţi oameni o folosesc pe cea de-a doua pentru ca să se tundă…păcat de benzină… A respira înseamnă a trăi…se schimbă placa cu aerul toxic…no more life…trăim pentru a murii…şi murim pentru ce?

Aseară am băut lapte…îmi place laptele…albul simbolizează puritate, asta ar însemna că laptele e pur?!…îmi place brânza…vorbesc cu soarele…nu-l pot privi, a mâncat prea multă brânză…seara vorbesc cu luna…bună, ce faci?! Îi număr ochii sprâncenaţi…are prea mulţi…are companie…urăsc plantele artificiale…mă iubesc cu steluţele…e vară…e primăvară…e vară iar… Nisipul înnebunit de apă se grupează sub greutatea piciorului, şi mi-l susţine…e înnorat…nu mă mai iubesc cu steluţele…e absurd să iubesc pe cineva pe care nu-l văd…împrumută-mi un sentiment…ce dau la schimb?… ce zici de un nasture, o cutie de chibrituri, un bec, o pătură, un copac…? Împrumută-mi un sentiment ca să-mi cadă o lacrimă…ţi-am spus, îţi dau obiecte călduroase…împrumută-mi un ochi albastru, să vad marea mai bine…

Un ciocan care violează un cui…un cui care e obligat să violeze o bucată de lemn de esenţă tare…un pahar cu apă minerală, un pai vesel colorat, un jurământ pentru o bucată de peşte, o curea pentru degetul mic…mănânc ciocolată… Eşti ceea ce mănânci, asta înseamnă că dacă mănânc carne de porc ar trebui să mă comport ca unul…sau dacă mănânc un măr să mă plantez undeva în grădină!?…mătur o curte curată, mă privesc în ochiul unei fântâni adânci… Să iei un dicţionar, să-i rupi cea de-a 65 filă, să o împachetezi de 4 ori, şi să o molfăi până când toate cuvintele dispar…un prosop…o tăblie atent ştearsă…un ambalaj proaspăt aruncat…un gust amar…panică…perdeaua atinge podeaua…o zugrăveală gălbuie…cinci degete amorezate de o bucată transparentă de plastic…o foaie de desen…manga…o perspectivă…un măcelar traumatizat care nu mai vinde vată de zahăr…un teren de joacă…un liceu trecut…sunt ameţit…undeva o nuntă…

Ce înseamnă să faci ceva fără de folos? Ce înseamnă ceva? Ce înseamnă folos?

luni, 5 ianuarie 2009

epopeea unui vis...requiem

o bucată de scrum se aşeză pe filele unei cărţi bântuite de timp...alcoolul îngână mesele de lemn din esenţă tare ale cărei picioare transfigurează sublim faciesurile lăcuite de fum ale bucăţilor de parchet alineate nemţeşte...pasta de dinţi îşi face transferul dintr-un tub plasticat în altul....bule de şampon dintr-o baie anonim de plicisită se lipesc pe retina unui ecran oled...cristina priveşte de undeva de departe picăturile de vin toropoite de o vara provocată de un aragaz interior...cuprinde-mă...hârtie mototolită....ameţeală...scriu momente de toropeală...Într-o bucătărie action painting - aici stropii de vin pictează pereţii nu foarte albi, dar pe cât se poate de drepţi ai unui suflet minuţios împletit în fire de aur...e locul unde îngerii uită de pene şi se alătură pacatoşilor pentru un pahar din sângele mântuitorului....o lucrare semnata fără voie de doi artişti...pete...e doar tricoul cristinei prelins cu lacrimi de sânge...un pic de clor şi stigmetele dispar...o retină priveşte în gol...visele unui înger baroc, o suită de fotografii aşezate într-o galerie fantomatică = inexistenţă. fum de ţigară. cititorule ascultă-mă citeşte doar esenţialul, îţi cer (şi pe pământ) să faci criptologie... ŞFÂRŞIT