duminică, 18 ianuarie 2009

Psychedelic orgasm cappella

Timorat...o bucată de carbon trage linii cursive pe latura stâncoasă a unui embrion...sunt uitat...pe insula de aluminiu din mijlocul câmpiei...te văd verde...mă vezi albastru...un pas acolo...un cuvânt dincolo...împletesc cifre...un înger îmi bate la uşa privirii...sunt prăfuit de gheaţa prea uscată ca să mă încălzească...
Sunt liber să cred ce vreau despre mine...
Îmi întind cablurile negre spre tine ...ce scrii?
Scriu despre lama unui cutter ramolit de frăgezime...scluptez în oase o muză cu părul roz...e atât de bine...ridică-mi mâinile ca să gândesc.
Miros de lipici se strecoară dincolo de tavan, ajunge la stele, iar stelele intoxicate cad ruşinate la pământul degetelor tale...
Ascultă-mă...taste...femeile suple coincid cu realitatea...nebunie...sunt miros de lapte dat în foc...tandreţe...îmi cumpăr o acadea din piele de cămilă...cine coincide cu cine şi cu ce?
m-ă rog de un neon labirintic să lumineze. Tot ceea ce face este să mă îngâne dubios de metalic...îţi vorbesc despre cele zece dimensiuni...furnică...neurolog...vin fiert în oalele sparte ale unui stetoscop...cugetare...totul are un scop (sau n-are?)...curge tare...(mi, re, la)...mi; re; do...
sunt un toc de uşă gata să calci pe el...
indivizii care au avut parte de un transplant de soft lovesc mai puternic piramidele sânilor tai...
lutul se prelinge periculos de lichid spre partea dreaptă a inimii...o podea prea zgâriată...un portret aiurea...o sală de studiu scăldată în tăcere...pe geam imaginea unei clădiri toropite de intemperiile dualiste ale unui creator – fanatic religios....are o culoare sistematic gândită să doară...şi poate unghiuri obsesive...mă călesc la soare...o rază zăpăcită intră în camera in care se presupune că studiez un mulaj după un cezar sarcastic...un cui înfipt undeva la mijlocul unui braţ – acelaşi mulaj care stă atârnat...acolo undeva trecut de mijloc – stupoare. Raza se retrage amăgită de albul spălăcit al mulajului...un papagal pe coperta unui bloc de desen iasă în evidenţă obsesiv...verde...roşu...galben...un foşnet de hârtie mototolită aruncată la gunoi...un joc de baschet...o usă nebună care îmi cântă refrenuri din lumea balamalelor ruginite...
gravezi pe mine povestea primului venit:
miau...aşternut...ventilator pentru ventilat blană de crocodil...lumină de la un organ lunguieţ, albastru...sunet de chitară...o voce neclară...mi-e foame...
cucurigu şi toate cele...
Mulţumesc!
Pentru ce?
Dinalea, ştii tu!
Coacăze!?...un prelungitor scurt...e frig într-o noapte ce se vrea caldă...calorie...gigacalorie...bare de metal sudate invizibil între ele...thermos...bilet de tranvai...ceai...am un creion în mână. picioare de lemn...fac sport...magnetofoane stricate...un tip guraliv...ferestre noi...hello...cadou...mi-e sete...sete de zahăr.
m-ă ascund, m-ă găsesc
unde sunt?...elastic...laser...vorbesc...marmură...fum...kumm...hi, hi, hi!!! Înec...miere de albine cu ciment...iar tu, lângă mine mănânci o bucată de pavaj...sediment...
punct.

joi, 15 ianuarie 2009

Victor Gingiu şi epopeea imaginarului. Galeria Mansarda, Facultatea de Arte Plastice şi Design a Universităţii de Vest Timisoara. 15ian2009


Victor Gingiu picteză memorii imaginare. Ferestre de fantasmagoric lucid înfăptuite pe suprafaţa imprimeurilor, care te sustrag lumii posibilului. Aceste virtualităţi, blamate de patina timpurilor şi expresiilor unui suprarealism incert revelă sistematic zoomorfozările, transformările de ordin genetic ale creaturilor supuse unei oarecare lumini ale consientului. Tărâmul copilariei expune în prim plan extrapolarile de ordin imagistic trecute prin filtrele maturităţii artistice, avem aici de-aface cu întruchipările tandre, groteşti ale dinamicii estetici luxuriante. Exotismul este evident.
Siluetele sunt măcinate de eroziunile mirobolante ale epicului imaginaţiei. Aceste poveşti, sunt scenografii de culoare, formă, context, inocenţă şi poate o vaga naivitate. Copilul din Victor Gingiu îi dictează povestirile oarecum incerte ce se vor inexpicabile ochiului privitorului, contemplarea se produce involuntar, imaginea acestor lucrari ţin să frapeze, să rupă, să mototolească realul. Te lasi introdus în lumea infinită a călatoriilor, fiindcă imaginarul e compus de o infinitate de lumi paralele. Ipostazele dinamice te ajută să îţi imaginezi naraţiunea, să o asimilezi propriului sceptru imagistic, propriului frâu al imaginaţiei şi să îi găseşti un posibil desnodământ. Această dimensiune fractală a operelor artistului conferă voluptatea necesară firului epic. Morfologia dimensională a percepepţiilor analitice ideologizează aceste lucrări într-o alegorie a copilariei refulate, bătută de vânturile durerii dar şi a fericirii...aici artistul texturează epopeea imaginarului. Tot ceea ce ţine de anost este hazardat. Carantina în care sunt speculate constantele onirice ale varietăţilor speculare abdică tocmai acest hazard.
Transfigurările de imaginabil sunt veritabile, faciesul ocupă o mare parte din expresia imprimeului, ornamentarea acestora este dezinvoltă, extemporală.
Incertitudinea, meditaţia, delirul îndoctrinează aceste spaţialităţi şi sunt un axis mundi în construcţia acestora.

marți, 13 ianuarie 2009

Cristina Garabeţanu şi trauma de a fi în corp. Galeria Calina. 12ian2009. CONTEXT. SPAŢIALITATE. DRAMA.


Cristina Garabeţanu pare a fi o tânără dezinvoltă, cu o mare trăire artistică. Expoziţia de pe simezele Timişoarei, apare ca un manifest cultural inedit, unde coordonatele staţio-temporale tind să îşi piardă din evlaviile material-existenţiale.

Fotografia tânărului artist constănţean înfăţişează trauma existenţei umane, trupul este relevat doar ca şi o limitare care estompează ridicarea către astral, asemeni unui ambalaj care ţine să generalizeze ceva ceea ce este defapt individualizat prin caracter: spiritul. aceste transpuneri în alb-negru ale expresiei corpului uman ţin să ne detaşeze de idea "totem"al nudului clasic, renascentist, rubensian... Aici corpul se vrea eliberat, tinde spre exaltare, spre o întruchipare a irealului, o căutare a sacrului care se află în fiecare obiect, vietate lumească. Contextele fotografice prin estetica surprinderii expresiilor incognito te duc cu gândul la reveriile şi demenţele spasmodice la care este supus trupul suferind.
Căutarea eliberării este clară şi se relevă explicit...Dimensiunea închistării în colivia trupului este dureroasă, dar senzatia de superfluu al încercarilor artistei de a se "înălţa" prin intermediul unor obiecte asemeni unor aeriales îi conferă speranţa eliberării. Ritual dealtfel similar cunoscut în Cultura Egiptului Antic ca "ritualul deschiderii gurii".

Toposul aferent traumei este edificator şi oferă lucrarilor monumentalitatea stărilor spontane. Alegoria sintetismului ca şi carapace, ca şi datare intrinsecă a spaţialului, şi nu numai, are rolul de a limita vizual contextele labirintice şi ritualice a condiţiei umane. Îmbinarea dintre encephalous şi abiogen, dintre lumină şi umbre, dintre spasm-inerţie şi apatie-linişte sunt esenţiale. Sunt concepte relaţionare pentru a definii caracteristicile fotografiei echivoce. Cristina Garabeţanu este asemeni unui mim, frumuseţea nu mai cuprinde teritoriile vizuale de până acum, deoarece întruchipările artistei sunt metafore sociale, sfere de cruntă limitare.

Verticalitatea simbolică din spectrul de trăiri extrasenzoriale, din spectrul stărilor ascensoriale vădesc analogii ex tempore, aici înţelesurile sunt criptate sub ceea ce imaginarul îţi transmite iniţial. Fotografia este şi ea o limitare, ca orice obiect static, dar care prin intermediul sistemului cognitiv poate să se sustragă acestei apartenenţe fantomatice. Intervine aici acţiunea omului şi puterea acestuia de a-şi imagina, înfăţişa un lucru altfel decăt legile fizicii l-ar definii.
Fotografia Cristinei Garabeţanu, sau mai bine spus aceste "cardiograme" de transpunere a ideologiei exaltării face din artist un înger care se înalţă spre orizonturi coexistenţiale cu mediane paralele lumii noastre.

Jocul este inedit, facturările timpului profan sunt înnobilate cu încercările crescătoare spre posibilul sau imposibilul sacru. Este o joacă a paradoxurilor la care suntem supuşi zi de zi, mai mult sau mai puţin pregnante. Trauma trupului de limitările acestuia...Cristiana observă şi încearcă să-şi găsească poarta de eliberare spre absolut prin tocmai aceste lucrări ideologic inedite. Acest JOC şi JOACĂ este o anamorfoză, iar Cristina Garabeţanu este o crisalidă, un fluture într-o continuă metamorfozare care încearcă să ducă zborul uman către emisfere şi mai mari.



marți, 6 ianuarie 2009

Brainstorming coroziv

Ce înseamnă fericirea? Să săruţi molcom o floare, să scrii nostalgic o poezie lungă, sau pur şi simplu să-ţi întinzi trupul pe dreptunghiul unui pat?…şi să citeşti cu patos un roman prăfuit de priviri fugitive… Cum e fericirea? Îţi bate inima mai tare? Euforie? Radiezi?…dar şi cuptoarele cu microunde folosesc radiaţii, asta înseamnă că sunt fericite?

A-ţi pieptăna o geană…a-ţi prinde degetele între paginile unui caiet…a fluiera atunci când te plimbi pe stradă gol, oamenii sunt nişte maşini de curăţat trotuarul…un mers biped…un sărut cauciucat…piele care se vrea naturală…tu nu îţi dai seama dar săruţi trotuarul aproape în fiecare zi… Maşinile de tuns sunt de două feluri…de tuns podoaba capilară şi de tuns iarba nefolositoare…mulţi oameni o folosesc pe cea de-a doua pentru ca să se tundă…păcat de benzină… A respira înseamnă a trăi…se schimbă placa cu aerul toxic…no more life…trăim pentru a murii…şi murim pentru ce?

Aseară am băut lapte…îmi place laptele…albul simbolizează puritate, asta ar însemna că laptele e pur?!…îmi place brânza…vorbesc cu soarele…nu-l pot privi, a mâncat prea multă brânză…seara vorbesc cu luna…bună, ce faci?! Îi număr ochii sprâncenaţi…are prea mulţi…are companie…urăsc plantele artificiale…mă iubesc cu steluţele…e vară…e primăvară…e vară iar… Nisipul înnebunit de apă se grupează sub greutatea piciorului, şi mi-l susţine…e înnorat…nu mă mai iubesc cu steluţele…e absurd să iubesc pe cineva pe care nu-l văd…împrumută-mi un sentiment…ce dau la schimb?… ce zici de un nasture, o cutie de chibrituri, un bec, o pătură, un copac…? Împrumută-mi un sentiment ca să-mi cadă o lacrimă…ţi-am spus, îţi dau obiecte călduroase…împrumută-mi un ochi albastru, să vad marea mai bine…

Un ciocan care violează un cui…un cui care e obligat să violeze o bucată de lemn de esenţă tare…un pahar cu apă minerală, un pai vesel colorat, un jurământ pentru o bucată de peşte, o curea pentru degetul mic…mănânc ciocolată… Eşti ceea ce mănânci, asta înseamnă că dacă mănânc carne de porc ar trebui să mă comport ca unul…sau dacă mănânc un măr să mă plantez undeva în grădină!?…mătur o curte curată, mă privesc în ochiul unei fântâni adânci… Să iei un dicţionar, să-i rupi cea de-a 65 filă, să o împachetezi de 4 ori, şi să o molfăi până când toate cuvintele dispar…un prosop…o tăblie atent ştearsă…un ambalaj proaspăt aruncat…un gust amar…panică…perdeaua atinge podeaua…o zugrăveală gălbuie…cinci degete amorezate de o bucată transparentă de plastic…o foaie de desen…manga…o perspectivă…un măcelar traumatizat care nu mai vinde vată de zahăr…un teren de joacă…un liceu trecut…sunt ameţit…undeva o nuntă…

Ce înseamnă să faci ceva fără de folos? Ce înseamnă ceva? Ce înseamnă folos?

luni, 5 ianuarie 2009

epopeea unui vis...requiem

o bucată de scrum se aşeză pe filele unei cărţi bântuite de timp...alcoolul îngână mesele de lemn din esenţă tare ale cărei picioare transfigurează sublim faciesurile lăcuite de fum ale bucăţilor de parchet alineate nemţeşte...pasta de dinţi îşi face transferul dintr-un tub plasticat în altul....bule de şampon dintr-o baie anonim de plicisită se lipesc pe retina unui ecran oled...cristina priveşte de undeva de departe picăturile de vin toropoite de o vara provocată de un aragaz interior...cuprinde-mă...hârtie mototolită....ameţeală...scriu momente de toropeală...Într-o bucătărie action painting - aici stropii de vin pictează pereţii nu foarte albi, dar pe cât se poate de drepţi ai unui suflet minuţios împletit în fire de aur...e locul unde îngerii uită de pene şi se alătură pacatoşilor pentru un pahar din sângele mântuitorului....o lucrare semnata fără voie de doi artişti...pete...e doar tricoul cristinei prelins cu lacrimi de sânge...un pic de clor şi stigmetele dispar...o retină priveşte în gol...visele unui înger baroc, o suită de fotografii aşezate într-o galerie fantomatică = inexistenţă. fum de ţigară. cititorule ascultă-mă citeşte doar esenţialul, îţi cer (şi pe pământ) să faci criptologie... ŞFÂRŞIT