marți, 13 ianuarie 2009

Cristina Garabeţanu şi trauma de a fi în corp. Galeria Calina. 12ian2009. CONTEXT. SPAŢIALITATE. DRAMA.


Cristina Garabeţanu pare a fi o tânără dezinvoltă, cu o mare trăire artistică. Expoziţia de pe simezele Timişoarei, apare ca un manifest cultural inedit, unde coordonatele staţio-temporale tind să îşi piardă din evlaviile material-existenţiale.

Fotografia tânărului artist constănţean înfăţişează trauma existenţei umane, trupul este relevat doar ca şi o limitare care estompează ridicarea către astral, asemeni unui ambalaj care ţine să generalizeze ceva ceea ce este defapt individualizat prin caracter: spiritul. aceste transpuneri în alb-negru ale expresiei corpului uman ţin să ne detaşeze de idea "totem"al nudului clasic, renascentist, rubensian... Aici corpul se vrea eliberat, tinde spre exaltare, spre o întruchipare a irealului, o căutare a sacrului care se află în fiecare obiect, vietate lumească. Contextele fotografice prin estetica surprinderii expresiilor incognito te duc cu gândul la reveriile şi demenţele spasmodice la care este supus trupul suferind.
Căutarea eliberării este clară şi se relevă explicit...Dimensiunea închistării în colivia trupului este dureroasă, dar senzatia de superfluu al încercarilor artistei de a se "înălţa" prin intermediul unor obiecte asemeni unor aeriales îi conferă speranţa eliberării. Ritual dealtfel similar cunoscut în Cultura Egiptului Antic ca "ritualul deschiderii gurii".

Toposul aferent traumei este edificator şi oferă lucrarilor monumentalitatea stărilor spontane. Alegoria sintetismului ca şi carapace, ca şi datare intrinsecă a spaţialului, şi nu numai, are rolul de a limita vizual contextele labirintice şi ritualice a condiţiei umane. Îmbinarea dintre encephalous şi abiogen, dintre lumină şi umbre, dintre spasm-inerţie şi apatie-linişte sunt esenţiale. Sunt concepte relaţionare pentru a definii caracteristicile fotografiei echivoce. Cristina Garabeţanu este asemeni unui mim, frumuseţea nu mai cuprinde teritoriile vizuale de până acum, deoarece întruchipările artistei sunt metafore sociale, sfere de cruntă limitare.

Verticalitatea simbolică din spectrul de trăiri extrasenzoriale, din spectrul stărilor ascensoriale vădesc analogii ex tempore, aici înţelesurile sunt criptate sub ceea ce imaginarul îţi transmite iniţial. Fotografia este şi ea o limitare, ca orice obiect static, dar care prin intermediul sistemului cognitiv poate să se sustragă acestei apartenenţe fantomatice. Intervine aici acţiunea omului şi puterea acestuia de a-şi imagina, înfăţişa un lucru altfel decăt legile fizicii l-ar definii.
Fotografia Cristinei Garabeţanu, sau mai bine spus aceste "cardiograme" de transpunere a ideologiei exaltării face din artist un înger care se înalţă spre orizonturi coexistenţiale cu mediane paralele lumii noastre.

Jocul este inedit, facturările timpului profan sunt înnobilate cu încercările crescătoare spre posibilul sau imposibilul sacru. Este o joacă a paradoxurilor la care suntem supuşi zi de zi, mai mult sau mai puţin pregnante. Trauma trupului de limitările acestuia...Cristiana observă şi încearcă să-şi găsească poarta de eliberare spre absolut prin tocmai aceste lucrări ideologic inedite. Acest JOC şi JOACĂ este o anamorfoză, iar Cristina Garabeţanu este o crisalidă, un fluture într-o continuă metamorfozare care încearcă să ducă zborul uman către emisfere şi mai mari.



Niciun comentariu: