joi, 26 februarie 2009

critical anthology...croquet game

Fum de ţigară înecate în lacurile de lacrimi arginti

Nu cred dar îmi imaginez…

mi-ai fumat ţigara

link

către înţelesurile cuvintelor

link către discuţii anoste

link

un www de foc

link, un www să vezi cum te comporţi

www.cumtecomporti.suflet.eu

fac criptologie…completez integrame…şi îţi regăsesc numele

undeva între latura suferinţei şi latura durerii

te aud

am intrat în bucătărie

dar nu mi-ai zis nimic

am furat doar o ţigară din pachetul albastru susţinut de o masă indigo

flori…şi motive baroce

pattern

autodidact

mineralogie

scriu de fapt ceea ce îmi dictează

alcoolul

scriu pentru o expoziţie

îţi înţeleg „jocul”, Cristina…!!!

Fosile…fosile de ceara…

De ceara topită…

Un tv

Mut

Un lap-top

Guraliv

Print

văd linişte acum şi

aud gălăgie

Scânteile din scrumul de tutun ars la foc mic…

Reţetă:

Se adaugă doar…fac pişu pe mine

Mă duc la baie

Brb

Flash the water

Sau

Welcome back

Insa

Nu are cine sa mă întâmpine…

Mă întâmpin singur şi fac exces de politeţe

Bun venit Cristi,

Hai tastează-mă

Dex

îmi cad pantaloni

=)))

paranteze

10 pagini

buna ziua măria ta

o coroana

de

cristal

acum îmi dau seama ca de fapt în loc de argintii

trebuia să scriu

cristal….

Uita-te undeva mai sus

Sunt mort

Nu scriu cu diacritice şi probabil

Mâine o să adaug

Semnele aferente unei scrieri corecte

Gramatică

Am lăsat

Offffffffffffffff

Lumina aprinsă în baie

Pt că am nevoie de lumina

Prescurtare nev. = nevoie…aşa am scris iniţial. mi-ai zis:

„scrie pe blog pentru mine” dar cablul de net e in bucătărie

faţa arde

i-au tastatura în braţe

o aşez pe picioare

ameno

am o durere acută de cap

şi te aştept sa vii prin holul scufundat în

semi-întuneric şi sa mă vindeci…

offfffffffffffffffff

al doilea of

fo what?

Theatre des vampires…

Greşeşti, vreau să te vad…

Dar în acelaşi timp

Vreau să îţi ceri

Scuze

Şi să îmi zici că

Şi tu ai greşit

Atât.

La urma urmei fiecare are orgoliul lui

m-aş duce în bucătărie

să o întreb pe Cristina care ţine la mine şi

eu .com ţin la ea daca a vorbit cu tine…

Cristina fratele tău e un geniu

iar tastatura

tot

pe picioarele mele stă…

fotografic

mă duc să beau ceva

dar revin

revin

revin

pagina noua ha ha

haaaaaaaaaa

nu

mai e offffffffff

se aude trenul

jurrrrrrrrrrrrrrrrr

cinci minute

pun tastatura pe birou

si e intuneric

Brb

drink

asta vrea sa însemne ceva

adică

imediat

so once again brb

am

revenit

nu am făcut altceva decât

să îmi iau o ţigară

şi

ceva vodka

aaaaaaaaa

da si nişte cola coca

corectură

creţ

păr

creţ

câine

asta nu este o poezie

este o stare

sau mai bine zis

ceva „către Cristina”

am uitat

space chiar acum

>>>
unu doi trei

numără si tu

trei x space

=

degete…

interacţiune

pall

mall

roşu

e tareeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee

poezia este singura femeie din viata mea…de pana acum

L

e trist?

îmi cer scuze colegu” că ţi-am vărsat licoarea

In pula mea

Erect

Trei 3

Puncte

Unu .

Doi..

Trei …

Opt

mi-e rău cristinaaaaa

unde e mami tău

cea dulce

ştiu ca nu poţi să vomezi fără ea…

crissssssssssssssssssssssssssssssssssssssssss

brb baia mă cheamă la ea

tha na na na naaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

eu sunt…fular, virgula în loc de punct> .

unu,,, doi,,, trei…şi finalul…cu lacrimi în ochi vreau sa-ţi spun ceva…dragă cristina…mulţumesc…mulţumesc pentru că exişti în viaţa mea…mulţumesc pentru că exişti în viaţa mea grig... şi pentru ca m-ai bătut pe spate

mulţumesc pentru ca mi-ai dat ocazia sa te cunosc

KEO…

Epilog: mulţumesc...epopee.

joi, 19 februarie 2009

MIHAI ZGONDOIU. ME MATRIX. GALERIA CALINA.



      Galeria Calina ne invită la o nouă expoziţie pe simezele urebei noastre cosmopolite: Timişoara. O expoziţie intitulată ME MATRIX, de tânarul artist Mihai Zgondoiu, în 2004 absolvent al Facultaţii de Arte şi Design a Universităţii de Vest. Artistul este preocupat de însemnele unei revocări ale cotidianului, de metamorfozele şi contextele artei alternative, a unei arte sintetice.

     Acest sintetism, rezultatul unei refulari...a unui abataj plastic şi ideologic transpun vizual un fel de "serigrafiere" care doreşte să fie un exemplu asupra unei teme perpetuum mobile, mereu supusă reinterpretării. Ipostazele de reprezentare facile, modul haotic de relevare, mixajul de suprafeţe, repetitivitatea, ritmul fluctuant, transpunerile de inevitabil, de însemne, simboluri se înscriu tehnicii decolajului, pe care Wolf Vostell îl folosea în anii 50 în nenumăratele sale experimente video şi nu numai. Asemeni lui Vostell, Mihai Zgondoiu foloseşte această tehnică pentru a dezlipii, rupe o imagine de pe suportul şi din contextul ei iniţial cu intenţia de deconstrucţie, de anulare a unor valori aparente, a unor moravuri serbezi, şi de a le supune în spectrul tendinţelor şi a frământărilor personale...finalmente, colajului în sine. Varietatea de bruieri îşi fac apartenenţa la inedit prin refolosirea, (re)transpunerea, şi subordonarea acestora planului stilistico-imagistic propriu artistului.  Imaginile se estompează, se îmbină, se anulează într-o continuă perturbare. Eşti pus în faţa unui fel de potpuriu impersonal...
Mihai Zgondoiu se refulează asupra unor presupuse valori însă nu le neagă ci le încadrează, le reinterpretează prin sceptrul derizoriu al trăirii lui artistice. Este un happening esenţialmente militant. Artistul face exces în a folosi un şablon: forma propriului chip, ca şi martor, ca şi spectator - un investigator revoltat. El percepe, contemplă, reconstruieşte. Acest proces obsesiv îşi găseşte finalitatea prin însăşi folosirea propriei figuri. Un fel de narcisism, dar si o dovadă a persistenţei puncului propriu de vedere asupra lumii. El devine unitate de masură, un punct de confluenţă contestatară care dictează dereglat noi moduri de înfăţişare...de supunere. Artistul evedează din ceea ce îi este anost, de regularităţile lumii contemporane, şi "desenează" o nouă lume haptică şi idealistă. Această atitudine un exemplu de feed-back al dematerializării în care tinde să-şi asume, să critice, să contemple modurile "în masă" de comportament şi valori social(e), este o atitudine paradoxală, pentru că artistul se foloseşte de aceleaşi moduri de comunicare şi expresie, de întruchipare "în masă", doar mesajul final este altul, tocmai pentru a le denunţa. 
MATRIX, este o matriţă cu care artistul fasonează, intervine contestatar asupra kitch-ului, al uzualului, al polului materialist, el îşi asumă un rol permanent să cvasi - compenseze, să pseudo - perfecţioneze sau să sublinieze un real deficitar, lipsit de o paternitate a valorilor considerabile. 
Mihai Zgondoiu antrenează toate aceste coordonate ludice pentru a şoca ideatic, pentru a primii o reacţie din partea privitorului - o dovada a muncii sale artistice. Opera lui este tranzitorie şi se vreau un moderator între extensiile mentalităţilor şi mutaţiile de ordin plastic opuse. 
Mihai Zgondoiu înfăţisează ludic o lume apolitică cu varietăţi ale orizontalităţii simbolice, care însă nu este perpendiculară sau paralelă ci se intersectează undeva la mijloc cu verticalitatea operei sale infinit simbolice, această mirobolantă dreaptă tranşată de eul şi egoul artistului conferă ineditul, teatralitatea înfăptuirii MATRIX.

luni, 9 februarie 2009

Brainstorming colectiv

SusiCodruţa…Sid…MarianaAncaAnna


Ploaie, apă, umed, aiurea, gri, varză, nevoi, prostie...whatever! Tughibughi, ploaie rece, ce zi aiurea de joi, secretare crizate...şi...aaa....nu ştiu, nu am chef...chestii...prostii...nu ştiu de ce zâmbeşti fara rost, dar nah... O sală de studiu...pe fereastră un semafor hazliu...sunt cam irascibil, ploaia plouă ouă....o bucată de cărbune presat...linii pueril trasate pe o bucată de carton imaculat...o gumă plastică se întinde...Marius tocmai şi-a aşezat trupul pe capră...Susi desenează un Cezar zâmbăreţ...un penar negru...afară e frig şi înăuntru e cald...podeaua e zgâriată de gloanţele papucilor...e frig iar porumbei beau apă din streşină...e frig şi mă ascund într-un cavou viu colorat...e frig şi să fiu al naibii dacă simt ceva...acoperişuri mâzgălite...cuie bete...cine bea şi cine se îmbată?...lemn presărat...un cuvânt aruncat...undeva pe masă...un geam se deschide...miros de stradă...zgomot de mansardă...oameni voioşi...o turlă de biserică...o pânză aruncată la gunoi...un şevalet care a uitat cum e să mergi în sus şi-n jos...apa curge şi la robinet... cu spatele...o antenă de telefonie mobilă îmi face semn...o cioară gălăgioasă...învăţ japoneză...domō arigato gozaimasu...pe hol lumea se agită...e nebună...un profesor ciufulit dă note proaste cu zâmbetul pe buze...undeva înăuntru un bec se închide...miros de ulei...un model anchilozat pe un scaun suspendat...e trist...e atât de trist...e toamnă...e toamnă şi-mi prieşte... e linişte, geamul se închide...e linişte iar umbrelele sunt ringuri de dans pentru stropii de ploaie îndrăgostiţi de cădere...anul întâi de facultă...ciudat!...trece viaţa...dau un beep...plictiseală sfâşietoare...pată, linie...stropi reci se preling pe fereastră...dor de casă...aşteptarea întârziată de a pleca acasă...întrebări fără răspuns...porumbei zgribuliţi pe acoperişuri îmbrăcate în mucegai...trecut, prezent...viitor...răsuflare grea, posomorâtă...oboseală, chin...nu reuşim să realizăm un model „mort” agăţat de un şevalet pătrat...becuri aprinse...claxon de maşină străpungând liniştea din atelier...şi...şi ce?...roz...bleah...urăsc rozul... porumbei zburând pe cerul acoperit de norii groşi şi grei...lumina becului reflectată în geam...ce chestie stupidă...totuşi amuzant...pentru că nu mă simt singură...frig...alb...tăcere...ce naşpa e ziua de azi(11.X)...hai că îţi predau caietul „ciudăţel”...nu de alta dar nu mai am idei...e mişto... să-mi mai dai caietul...dacă vrei...cineva ajută un coleg să facă un desen...bye...bye...Pixul scrie cu dâre albastre...nişte bucăţi de metal dansează în cercuri...e gălăgie...linişte vă rog!...e gălăgie şi holul duduie a var...pereţi albi îmi aduc aminte de fotografiile colorate inedit de bine...Mina nu mai iese pe afară...pătrăţele...Bibi nu cred că a venit azi la şcoală...pătrăţele... Marş afară!...pureci...o siluetă lipsită de vlagă, atât de static...se sprijină într-un picior...tomberoane...un organ dintr-un tramvai ruginit...tocuri care merg agale...pătrăţele de faianţă îmi pavează sufletul...sunt galerie...nimic nu are sens...etajul I...libertate frate!...etajul II...undeva o uşă groasă se lasă deschisă melodramatic...intru...traume bolnave...normal, doar nu există traume sănătoase...Really?!? Aş vrea să dorm vreo 5 zile, dar totuşi nu vreau să se întâmple chestii fără mine...sunt mega plicti şi îmi vine să-mi fac ghem foaia şi să o arunc pe geam, dacă am noroc...aş vrea să-i cadă în cap fostului prieten...dar nu sunt tocmai dispusă să-mi stric „opera de artă”...bla bla and bla...ciudat e că...nu ştiu nimic...I’m just crazy... vreau să vină weekendul ca să ies în oraş...şi aş dori să-mi revină vocea la normal şi să nu mă mai simt atât de naşpa din cauza răcelii...ciudat...scriu într-un caiet...dap...sincer sunt atât de multe lucruri care îmi trec prin minte acum încât mi-ar trebui 10 caiete...faza naşpa e că...nu ştiu...gândurile îmi sunt mult prea amestecate...ce trist...chiar sec...ce super...am ajuns într-un oraş despre care habar nu am...m-am trezit în această facultate de arte şi mi-am dat seama că totuşi locul meu poate fi şi aici, chiar e mai ok decât Bucureştiul...exceptând detaliile gen: desenez ca dracu cu toate că am terminat un liceu de artă în Bucureşti şi asta îmi demonstrează cât de kkt e Bucureştiul...logic că are şi părţi bune, dar nah...aş vrea să fiu right now în pat să lenevesc...n-am chef de nimic...şi când spun nimic...mă refer la nimic!!! Ce mă seacă persoanele care le întreabă pe celelalte la ce se gândesc şi e logic că respectivele persoane dacă au nevoie de puţină intimitate or să zică le zică că nu se gândesc la nimic...chiar dacă te gândeşti în gol tot te gândeşti la ceva...e imposibil să nu gândeşti...exceptând persoanele extrem de proaste, dar până şi ele gândesc...Apropo...am şi eu o întrebare...care este logica acestui caiet?!? lemn...de exemplu eu mă gândesc la o mulţime de chestii mereu după cum am mai zis, şi nu pot să le pot scrie never pe toate...din păcate sau din fericire...so!?!
P.S.: Nu trebuia să îmi dai să scriu pentru că mi-e greu să mă opresc...aş putea abera la nesfârşit J...dar...nu o voi face...
Susi desenează un facies parcă miop...ştirb...anorexic...o rochiţă cred...e ciudat...îşi face un caiet dandi...la ora nouă un tren se opreşte în gara de nord...Timişoara...mă gândesc la Reşiţa şi la liceul lăsat undeva în urmă...o acadea...un marker...negru...o suprafaţă lucioasă...bucăţi dintr-un caiet...lumină vagă...e linişte pentru un moment...o linişte gălăgios de obsedantă... un cod de bare...dar si unele garduri au bare, asta înseamnă că sunt coduri? Măiii...ce să mai zic şi eu?...nu îmi place cum a ieşit desenul...plouă...naşhpa...dar trece...Mă bucur că în sfârşit am început facultatea...dar din păcate nu prea am chef de ea...da...ştiu...armonie...
Portretul ăsta mă omoară...sper să ajung cât mai curând să desenez cum trebuie un portret...experienţa o să-şi spună cuvântul...cam asta ar fi...aş fi în stare să scriu pe puţin 10 pagini...dar va trece...:p...nu azi...o să fie bine...
JJ ...tocmai vroiam să mă prezint...în fine...ori cum avem timp destul la dispoziţie...tot ce sper...este că aceşti 3 ani de facultate să fie cei mai frumoşi ani din viaţă...sau mă rog, cât se poate...nu mai vreau ce a fost... L ...să fim colegi uniţi...ştiu că ai să râzi, dar crede-mă...ştiu ce spun...nu e sigur dar eu sper...speranţa moare ultima...poate din cauza liniştii....gri...mare...luminoasă ca o peşteră... J ...şi ocupată doar de 6 persoane...ce tâmpenie...mă aşteptam la cu totul altceva...vreau...vreau ceva...dar nu ştiu ce şi cum...se pare că nu vrea să se facă frumoasă vremea asta...simt cum mă învăluie ceva puternic, transparent...vreau să mă opun însă simt că cedez...se închid ochii...să strâng în braţe pernuţa mea...şi...nu râde...mi-e foame!...ţi-am spus să nu râzi...dar nu...tu tot timpul zâmbeşti...ai o linişte în tine...aş vrea şi eu să zâmbesc...ce e ăla zâmbet....am şi uitat cum să-l definesc...dar eşti rău...cu caietul „ciudăţel”...m-aţi prins în capcană...vrei să-ţi scriu gândurile...dar nu...nu vreau...sau nu pot?...oamenii se mai schimbă...hai ok...nu te mai reţin...

Brainstorming

Brainstorming


Să muşti dintr-o unghie, m-am plictisit de televizor, aceiaşi lumină care inundă o oarecare cameră, de la un oarecare etaj, un apartament cu număr impar, o uşă mâzgălită de cretă, un hol hidos, o cameră... Undeva un televizor cu lumină halucinogenă...oameni care uită că sunt oameni sau îşi amintesc că sunt animale, viruşi, gripă, păsări, boli, vaci...frig. Toate încap într-o cutie de plastic, proiectate violent pe suprafaţa unui tub catodic, pe o bucată de sticlă bombată undeva la mijloc...toate imaginile se izbesc pe retina unui punct obosit, pe ochiul meu. Celălalt aţipeşte ruşinat...Un ţânţar nenorocit îmi ţine companie, e amorezat de ceva, se plimbă muzical pe lângă urechi, le sărută, le gustă, le sărută iar...O bucată de pânză care înveleşte nişte picioare dornice să meargă. O bucată imprimată odios, chinezesc, cu floricele galbene, şi frunze care dau spre un albastru prea ostentativ ca să merite privit. O toamnă care şuieră la geam, o ploaie care fuge...şi vine iar...de ce e frig toamna? De ce există păsări migratoare? De ce nu înfruntă iarna? Oare lucrul ăsta nu le-ar face mai puternice? O întrebare, două întrebări. Îmi doresc să fie noapte, să mă gândesc la picioarele mele reci şi la bucata de pânză care le înveleşte fără de folos. I want to start a war...trăim pe o sferă albastră, însă câte sfere trăiesc în noi? Sunt dement, dulapul scârţâie de fiecare dată când îmi aşez capul pe suprafaţa lucioasă, riduroasă, mâncată de nu ştiu ce fel de insecte pe care le aud, în fiecare noapte, prin somn. Sunt peste tot, în esenţa lemnului, în măduva oaselor, în pereţi, în paharul de pe masă...în crăpăturile pielii...Nu pot visa, sau poate că visez însă nu îmi pot aminti...sunt sigur că visez nimicuri cum ar fi o listă de cumpărături, un număr. Lucrurile astea nu sunt importante, nu?! Mă rog, cel puţin pentru mine! Sau poate că sunt laş şi îmi găsesc scuze, şi explicaţii patetice...Dacă visez lucruri oribile, nu ştiu, ceva ce m-ar putea înspăimânta în aşa fel încât mintea-mi hodorogită să nu poată procesa astfel de lucruri...şi să le şteargă definitiv...să le arunce la periferia unui neuron nebunatic, iar dimineaţa să mă trezesc gol...undeva înăuntru o sinapsă se rupe, iar acel neuron pluteşte în derivă...fără nicio legătură. Sunt dement, picioarele se dau jos din pat şi târâie clasic un trup pe podeaua de beton surprinzător de caldă, un hol hidos, o oglindă căreia nu-i place să fie privită, un frigider care nu mai e alb, o uşă...o ieşire dintr-un spaţiu oarecare. Trepte, oboseală unghiuri la nouăzeci de grade, colţuri...step by step, moment după moment, nişte mişcări obsesive, regulate. Un miros de apă cu clor. De ce se pune clor în apa potabilă, oare trebuie să ne spălăm şi pe dinăuntru? Somnolenţă, o alee, vântul de adineauri, miros de uscăciuni, frunze frenetic pictate în culori calde, cărămizii, din nou frig...îmi îmbrăţişez fantomatic odioasa-mi creatură...Aceleaşi mişcări, de data aceasta neregulate, o lună ştirbită de nişte nori dolofani, o creangă obişnuită...aceleaşi mişcări neregulate... Un cinematograf. O umbră prelinsă pe structura unui stâlp under construction...un tufiş neîngrijit...o stradă. Sunt obosit şi îmi mişc trupul asemeni unei raţe bete. Semaforul a înnebunit şi el, semnalizează constant aceiaşi binecunoscută culoare portocalie. O groapă în mijlocul străzii, un şofer idiot care-şi dă cu maşina drept în ea...să taci atunci când cineva este prost...să clipeşti atunci când nu ai vrea să clipeşti. E atâta linişte...şi totuşi fiecare obiect îmi spune câte ceva, eu sunt din beton, eu sunt din fier forjat, eu sunt domnişoara frunzuliţă, şi sunt foarte naivă, o voce gravă, trotuarul eu sunt făcut din paşii oamenilor care mă privesc... Eu din ce sunt făcut? Din 80% apă(cred), minerale, lipide, glucide, calorii, carbohidraţi, E-uri, reacţii chimice şi un gram de suflet. Eu ce sunt? Sunt un vierme de suprafaţă, un consumator fidel, o bucată de materie care ştie să distrugă şi să se facă
distrus. De ce sunt? Sunt pentru că o cineva ne-a plămădit din ţărână, ne-a turnat în nişte forme de cozonac, ne-a lăsat la copt şase minute, ne-a dat chipul şi asemănarea lui...un narcis...O acumulare de întrebări, poate inutile, poate stupide...îmi arunc amintirile în carantină.
Păşesc parcul scăldat de lumini cumsecade. Iubesc siluetele trecătorilor, le zâmbesc sadic, ascuns. Degetele simt să strângă...să vezi un trecător aşezându-se pe bancă, plângând lacrimi de purpură...să încerci să îi vorbeşti, să-l înţelegi, să-i dai un sfat. El să te privească rece...şi atunci să-l mutilezi cu mâinile goale, culoare care pătează, culoare care îşi face loc printre degete, se cuibăreşte comodă...simţurile alunecă spre nebunie...acea căldură umană îţi încălzeşte sufletul uitat undeva... Să nu plângi...să nu laşi căldura să-ţi iasă din corp...frunzele să se alăture, frivole, benevole, la râul persoanei care înainte plângea...şi asemeni unor pensule să mâzgălească cărarea, iar vântul să le ducă şi mai departe... Sau pur şi simplu să nu faci nimic, să te bucuri de o noapte rece, tristă...să tresari plăcut la sunetele nocturne, să te îmbraci în lumina felinarelor ruginite şi să bântui...iar dimineaţa să priveşti râzând soarele care plânge ieşind de după un deal pleşuv. Să râzi când cineva plânge. Să trăieşti pentru cineva care moare...Să rupi în fiecare zi din tine un crâmpei de hârtie, să scrii ceva, orice...şi după aceia să o mototoleşti lucid, să o arunci pe in covor măgulit de muzica podelei şubrede...atât. Asta înseamnă a trece cu adevărat peste ceva, a lăsa în urmă...
Undeva sus la o fereastră, un geam întredeschis, o unghie încă odată muşcată...un geam terorizat de muştele care se izbesc iluzionate în timpul zilei...propria-mi lumină desenează suave depresii...linişte plenară...sunt plin de praf...de neatins...aceiaşi cameră cu număr impar...o fereastră...fereastra de mai sus...ce înseamnă să respiri aer sideral? Să mori pentru ceva trecător, să săruţi nişte buze aproape cunoscute...să miroşi umezeală...asta însemnă a trăi? Îmi inund fiinţa cu întrebări, mănânc întrebări pe pâine şi adaug brânză. Brânza ce-i drept le face mai gustoase. O să-mi fie cald? De unde? De ce mă simt aşa? Oare de ce? O altă întrebare! De ce numai întrebări? Suntem noi nişte enigme? Oare de ce? Toate aceste întrebări îmi zvâcnesc sufletul, but why? Din nou o altă întrebare...offff...cum e să te simţi asuprit de gigantismul corpurilor cereşti? Privesc întreg cuprinsul care însă nu poate fi cuprins...îmi e privirea prea îngustă? Ademenesc aerul care se arată ca o perdea groasă de fum lucitor...camera pare goală...lumina intră spaţioasă, lejeră, prin fereastra din spatele meu... Fără mişcări bruşte, fără nimic...un miros de carne arsă...o fiinţă negricioasă, plată, umanoidă, pe peretele din faţa mea...I say hi! ...însă nimic...I say hello!...nici un cuvânt...un nimic. Doar patul care mârâia sunete metalice, vagi...a-ţi mişca un braţ...a-ţi legăna mâinile în aer...a mima dansul ploii...pata face la fel, instantaneu, un fel de mim urâcios...Ce straniu, ce straniu!!! A-ţi pierde interesul pentru cineva însemnă să-i întorci spatele...o lumină...un soare cu ochii roşi...un nor mai mult decât cenuşiu...încăperea mă imită...întuneric. A-ţi aminti de cineva înseamnă a te întoarce cu faţa...uitasem de cunoştinţa misterioasă, nepoliticoasă, lipită de perete...nu înţelegeam de ce nu mai era acolo, se plictisise? „Vreau să fiu cel care am vrut să fiu, şi nu sunt”. Vreau să tremur cerneală pe suprafaţa unui dinte imaculat...care este semnificaţia unei semnificaţii?...o muzică, un pix uzat, un caiet îngălbenit, nişte degete nu prea dibace...cine mă scrie pe mine? Nişte linii anorexice...un spaţiu gol...o dâră ce se vrea albastră...frig...un film prost...o idee monumentală...Shimi e o forţă...o poezie citită degeaba, o femeie în roşu...roşul pătează?...un estet fericit...ascult metal...ce însemnă a te rupe în două?...un foarfece...Welcome home Mina...Georgia e stupeee, nişte ochi îmbibaţi în ceară... „momentele cheie au şi ele o yală?”...Aleks e undeva între Germania şi România...mă fură somnul si eu îl fur pe el...adorm!