sâmbătă, 22 august 2009

L'Aile ou la cuisse...1

aseara, ciugulind din falanfele papadiilor oranj, cum stateam dolofan de linişit pe langa streşinile caselor din paie, sorbind dintr-o ceaşcă de cafea eterna licoare de peste ocean...varianta romanească, însă parca nu la fel de neagră, gustul oricum nu mai îmi transmite nimic, doar zgomotul aferent unui anevoios proces de înghiţire, aşa se face că îmi iasă în drum o bufnita împăiată cu cele mai bune intenţii...bunicul se legăna în unul dintre scaunele acelea văzute doar în desenele animate sau în filmele americane western, mi-e frică să nu cadă pe spate şi nu cumva să-şi crape ţeasta...bunica uda abundent liliacul familiei de sub temelia de ciment construită vara trecută, ţine foarte mult la liliac, astfel încat în momentul taierii liliacului cel vechi avuse un soc anafilactic, nu ştiu întocmai ce înseamnă asta, dar medicul generalist spune ca e un fleac şi că nu are de ce să ne facem griji, mă gândesc acum că fleacul nu a fost întocmai un fleac dat fiind faptul că bunica a murit acum cateva zile subit. am mers la înmormântare doar în imaginaţie... bunicul înca mai leagană scaunul cu picioare curbate semn că demenţa se instaureaza domol prin cotloanele minţii lui şi-aşa subrezită de stările de conştiinta alterată la care era supus de catre pisicile din curtea vecinului. cola se scurge rece pocnind balonaşe carbogazoase, ajunse în stomac fac implozie, gustul nu difera cu nimic de originala coca cola, ma simt asemeni lui Louis de Funes in L'Aile ou la cuisse, căruia i-au fost dat spre ingurgitare diferite mase artificiale şi îşi pierduse astfel afinităţile gustative. cerul rece tatuat de lumina reflectată de diferite corpuri cereşti îmi cade pe ploapele calde, face condens pentru a se evapora ulterior în imensul vid de sunete nocturne...

Opera fusion chorus

departe de lacuri sărate
şi fire electrice captive
în soluţii saturate
departe de genele nimfelor
virgine
scriu cu fonturi împachetate cu
foiţă de aur...
pavez pereţi de sticlă
într-un ocean de
obsesii.

Azaro Nathariel

mi-e dor de petalele arhanghelilor
căzuţi în plasa de păianjen
a timpului profan...
aici stelele nu sunt decat simple lumini
de agăţat în părul nimfelor rătăcite în
palmele mele lacustre.
mi-e dor să alerg caii pe străzile pictate
în tuşe de cuarţ – galben asemeni unei odalisce
rătăcite prin noptea de ceară a zeilor
nordici.

clipesc infinit legende despre existenţa caustică
a unei gorgone care îmi semnează
în leagăne de constelaţii bucaţi de carne poleite
cu numele meu devenit uitat.

ABULESI BEZULU 17.10.2007

18:18
Am început să împlinesc optsprezece ani
18:19
M-am rupt de un pântec solar, m-am agăţat
de un fulger şi am coborât coroziv pe pământ virgin
20:18
Mă îmbăt în fiecare seară, muşc în fiecare dimineaţă
din unghia degetului mare – semn că trece timpul
.
20:45
Ieri cred că am muşcat prea mult... Am început să
împlinesc mai mulţi ani...simt că îmbătrânesc,
am început să spun numai prosti. Văd numai
griuri spălăcite. Să fie oare din cauză că încep să orbesc?
A, da! Am încetat să mai mănânc albastru de metil.
20:46
Am optsprezece ani, m-a părăsit nevasta...
sunt tot mai prost.
20:55
„momentele cheie au şi ele o yală?”.
Băiatul născut aseară, şi lepădat de un cerşetor (ce ironic credeam
că astfel de oameni doar primesc...nicidecum să dea...)
începe să ciugulească firimiturile de hârtie căzute pe suprafaţa
braţului meu insipid.
20:59
A mai trecut o zi, îmi lipesc nasul de geam, îmi dau seama că nu mai
am din ce muşca. Încep să citesc o carte...
21:15
Termin cartea, dar, parcă tot prost am rămas.
21:30
Băiatul născut cu o seară înainte, mă priveşte
searbăd, de parcă nu i-au ajuns bucăţile de hârtie
mâncate mai devreme...
21:58
Am fost la o înmormântare, ce trist...ba nu...:D!
21:59
Nu mai am din ce să muşc, încep cu
unghiile de la picioare.
22:30
Le termin relativ repede(erau gustoase).
22:44
Scriu pe o bucată de măsea doisprezece legi şi i le
dau lui Moise. Sper însă să nu piardă măseaua.
22:45
Am decis că sunt cel mai prost...rup din
mine şi transform pielea în stropi de H2O.
22:59
M-am oprit din rupt...s-au saturat de apă.
23:00
mi-a mai căzut un dinte, am mai scris şase porunci.
Însă Moise nu a mai putut venii, a căzut şi şi-a spart
capul de oasele băiatului născut la 20:55.
23:15
mai e puţin până la doisprezece noaptea aşa că
mă pregătesc să trag linie.
23:45
am primit cel mai mare
premiu dat unui prost...
23:46
încep a învăţa din nou alfabetul(din nou).
23:55
am uitat să trag linie, am tras-o, e mai jos, priviţi-o:
_________________________________________

23:56
îmi dau seama că ziua de 17 a fost trăită prea intens.
23:58
mai e puţin, îmi scriu testamentul. Las totul băiatului...eh...
cum adică ce las?
Îi las bunăvoinţă! N-are destul?!
23:59
sunt aproape de zero...tocmai am semnat o foaie albă,
goală, asemeni unei femei dezbrăcate,
ca şi un nud frumos,
am spus că îi las bunăvoinţă, ce dracu!
00:00
aparatul de măsurat bătăile inimii(să fiu al naibii dacă ştiu
cum se numeşte)face un sunet continuu ţiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii
sau poate tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii?
Ce urât din partea lui, m-ă copiază, a început şi el să tragă
o linie...

MY (fallen) VIOLET-grim S3X AcId

m-am ascuns asemeni unui derbedeu în buzunarul sacoului tău captuşit cu cele mai bune intenţii posibile de către o croitoreasă dementă. Îmi place să mă cuibaresc lângă tine respirand din parfumul, de care mi-e asa de dor - de venele tale pronunţate, de cutele epidermei catifelate…poate excesiv de catifelate.
Depărtare de cuvinte seci, aşezate pe o bucată de : NEÎNŢELES.
Departe de fluidele corpului tau – adonis de ceară parfumată ce arde şi se topeşte plăcut de lent.
Departe de cuvinte monosilabice sau iluzii acvatice. Departe de aluzii de cele mai multe ori erotice…asemeni cerului penetrat de lumina opulentă a lunii. Sunt desenat de catre un creator a cărui mâinii nu prea dibace tremură la latenţa curbelor anatomic incorect desenate. Sunt construit de linii nervoase şi nu foatre sigure, asta înseamnă că sunt şubred. Sunt cabană de lemn semi putrezit de ploile acide cauzate de un cernobâl sentimental.
Lustmorg and wargasm. Etichete xxl pentru cutii arhaic construite de un tată holografic, de coduri de bare magice şi rafturi cu prăjituri, cuprinse de febra culorilor reci, se îneacă un peşte în salinitatea lacrimilor unui cocoş, pustiit de libertate un deţinut rupe din mine pentru tine, o ciocolată cu bucăţi de morfină. Să drogăm soarele cu datură. Şi să încetăm a bea ceai negru cu lapte.
Reţetă de fabricat suflete la comandă. Se caută o galerie întunecată în care se aşează 12 mese rotunde, de preferinţă din lemn de trangafir. Pe fiecare masă este necesar a se aşeza câte un trup de femeie unipară, lângă care se pune zaţ de cafea spălat o lună de zile în apele subterane. Persoane obscure susţin că văd ceea ce alţii pot doar atinge, cunosc un copil care vinde la colţul din piaţa osândei, la intersecţia străzilor Macină şi Dezordine, vis-a-vis de brutăria în care nu se mai fac demult colaci cu lămâie. Aici copilul îşi vinde în fiecare zi ipostazele de a păşii agale unor bătrâni care se desprind de carucioarele din metal lucios cu inserţi ieftine şi imitaţie de piele. Efectul nu durează o veşnicie, de aceia bătrînii se întorc regulat să cumpere bucăţi dintr-o tinereţe trecută. Undeva mai sus cerul, desprins parcă din basmele lalelelor bătute, desenează cu polen cimentul curat – de agenţi de salubritate şi paramedici simpatici.

fara titlu

Dezleagă-mă în zece bucăţi şi aruncă-mă în fântâna oaselor tale...sărută-mă şi o să vezi sunetul dezolant al pielii mele volatile...sunt singur pe un deal de zahăr...atinge-mi părul lăptos...unu...doi...şi poate un trei...un pahar cu cafea...aruncă-mă în frăgezimea ochilor tăi casanţi...aruncă-mă doar ca sa fiu aruncat...
step by step...moment...monument...un sunet de petală....un gust amar de parfum ieftin...citeşte-mă...plăcere...întinde-ţi venele spre mine, cuprinde-mă...săruta-mă...îmbrăţişează-mă...fă dragoste cu mine...înger infantil...inocenţă...sunt atât de naiv...sunt atât de învechit...mă rup de unghia degetului mic ca să scriu undeva pe tine cuvinte dintr-o biblie a regretelor trecute...murmur...îmi privesc picioarele cum sărută trotuarul cu pietre întoarse de vânt...e linişte...ba nu e!...vorbeşte-mi... 
Noul mesaj de stare este dependenta de sărut
lamentabil...mă înec cu purpura de ţigară...stau afară şi număr câte umbre trec pe stradă...stau afară şi să fiu al naibii dacă vad ceva...înţelegi?...la poarta inimii mele scrie: interzis persoanelor străine de cauză...zideşte-mă...vreau să fiu zidit! înţelegi?...deus sive natura...sunt o bucată de cretă umedă...iar dumnezeu  desenează cu mine printre ambalajele de conservat suflete...cercuri...sunt viu...respir anevoie aer sideral...

ACRISTUS

Sunt copac de piele într-un
pustiu populat de insecte...
Am rămas singur pe dealul
tibiei tale, respirând frânturi
din aerul prea uscat, prea
osândit...
Sunt fibră de sticlă colorată
şi-aud cântecele tale cum
izbesc îngerii de clorofila
ochilor mei......................

Δ & Ω

Pietre măcinate de vânturile lăptoase
ale unui pegas cuneiform –
se izbesc de arterele privirilor tale lacustre.
Îmi place să-ţi pictez falangele cu baiţul
rămas din emulsia unui
lac personal.
Sunt helios şi muşc din reacţiile tale – antimaterie.