sâmbătă, 22 august 2009

ACRISTUS

Sunt copac de piele într-un
pustiu populat de insecte...
Am rămas singur pe dealul
tibiei tale, respirând frânturi
din aerul prea uscat, prea
osândit...
Sunt fibră de sticlă colorată
şi-aud cântecele tale cum
izbesc îngerii de clorofila
ochilor mei......................

Un comentariu:

Călin Chincea spunea...

O asemenea bijuterie neagră este antologică. Nimic nu e banal. Totul se consumă pe coordonate totodată tragice şi fireşti. Daniliuc este greu de receptat dadezamăgit. Dacă doreşti poeme eroice. Vei fi dezamăgit. E o lume care intră pe poarta neagră, alternativă a poemului. În misterul pasiunilor- pătimiri. O minte ce comunică poetic cu o luciditate dezarmantă, în care găseşti o stare firească de a răsturna lumea cu susul în jos.
Călin Chincea