duminică, 31 ianuarie 2010

fragmente dintr-un jurnal imaginar

E prea dimineaţă. Lumina pală de iarna târzie intră prin crăpătura dintre puntea formată de o perdea alb-murdar şi pervazul cafeniu, se izbeşte de dulap şi în covalescenţa ei buimacă tinde să reflacte înapoi spre libertatea ferestrei. Stau râncezit în pat, chior de somn, amorţit de încerările de a-mi aminti ce anume am visat acum cateva momente. Rămân însă cu un gust de vid care îmi străpunge trupul. Din creştetul capului, prin celule nervoase, sinapse, glanda pienală, cerebel, şi în toate segmentele creierului până în vârfurile degetelor de la picioare, prin capilare, bucăţi de fibră, epidermă lichid limfatic, lactic, coloană ajungând într-un final în vârful cheratinei, loc în care neantul se vede obligat să facă retur, obosindu-mi în ciudă trupul şi mintea şubrezită de o metafizică a unei revelaţii pierdute. Nu pot decât să mă întind lugubru, anost, în gaura din pat formată de anatomia unui cocoon, şi să casc pantagruelic. Puteam să îmi ating pielea , trecand peste axial, oprindu-mă sardonic, deschinzându-mi palma, şi în foşnetul veşmintelor, sacadat, lipsit de o logică, să-mi ating oasele. Îi simţeam neregularităţile, măduva lăptoasă. Continuam cu fesele pe care le cuprindeam întotdeauna, într-un semn nostalgic, şi le ridicam până ajungeau la fermitatea dorită...sunt moi, şi de fiecare dată când îmi încord fesieri, zambesc undeva în sinea mea.
Aerul e rece, uscat, lipsit de orice urmă de oxigen, e totuşi respirabil, diafan, caravagist. Pe masă aşezate într-o manieră de talcioc, stau nişte cărţi. Toate începute, niciuna terminată. Doar semnele de carte, unele stacojii, altele galbene şi negru şi verde de china îmi spun că trebuie să le încep lectura nu de la începutul firesc, ci de la amprenta lăsată de ele, între două pagini deschise vaginal, copulate de o lăţime total înghiţită de talia cărţii. Nu citesc niciodată Prefaţa. Pe masă mai sunt pe fondul unui lemn ceauşist ceaşca pentru ceaiul totemic, pachetul de ţigări, care intră în tabietul lecturii. E trusa mea de citit, aranjată parcă după o anumită ordine şi asemănare în raport cu nişte corpuri cereşti, un fel de hartă astrală, desenată de un astrolog excentric, duchampian. În picioare, rezemată lasciv, îndoită undeva de la jumate, stă doar Metafizica Sexului a lui Evola, tronând parcă peste bazarul format de culorile coperţilor. Unele lucioase, altele mate, şi lucioase şi mate, şi semi-lucioase, şi semi-mate. Flancate de tipare mari, bold-ice, de tipar, poleite în sidef reliefat unele în negativ, altele în pozitiv. Scaunul de un purpuriu aprins indus de obedienţa luminii, se elansează mult pe spate, sub greutatea paltonului de un negru adânc. Încaperea, înaltă asemeni unui turn, cuprinde în meandrele ei tutelare câteva colaje aruncate timid într-un colţ, unele cu faţa la perete, o pânză de mari dimensiuni, într-un expresionism abstract sever prinsă într-un cui molatic care îşi dă impresia că are să se prăbuşească casant pe linoleum. Încă o pânză, diametral opusă, în culori calde, cubiste, înfăţişează un violoncelist tranşat de o intersecţie de linii şi puncte, o mixtură de stiluri. De la pop art, o uşoară sugestie de poantilism, până la un minimalism vag sugerat de bulina plată, roz, care acoperă faciesul muzicianului anonim. Un acva-forte de mici dimensiuni, o cologravură în care postulează un oraş utopic, exemplarul 2/2. Am dăruit celălalt exemplar unui amic, mă întreb daca îî tronează vreunul dintre pereţii goi. Goi pentru că nu m-am ţinut de cuvânt, iar în delăsarea mea, şi în tumultul unor întâmplăripe care dintr-o răfulare dantească nu vreau să le numesc nefericite, ci mai degrabă incognito, la asta contribuind o anumită perioadă de timp - nu am mai îndrăznit în a mă afişa boem cu setul de pensule în mână astfel încat să-i mâzgălesc pereţii într-un baroc patentat...poate sinucigaş, în ton cu feeria morbidă a trăirilor mele. A fost o perioadă de castă, trecând prin avorturi sentimentale, până la acuplari de falangele unei concupiscenţe ideatice care se dovedea finalmente amară, superfluuă. Cred că am înghiţit de prea multe ori medicamentul, obişnuindu-mi trupul cu o dependenţă, astfel încât efectele salvatoare nu mai apăreau, ba mai mult se amplificau într-o relaţie adversă, în care până la urmă ajungeam să mă complac, pe considerentul că trebuie să sufăr, ambiguu, mânat de o forţă mai mult sau mai puţin divină, cinică.

Azi nu vreau să fiu deranjat de nimeni, nici măcar de...mine. Să acopăr luciul oglinzilor cu huse groase, să trag perdele-peste-perdele-peste-perdele, să mă aşez în fotoliul meu carnal, să-mi aprind ţigara necanceroasă în semn de rit dinaintea oricărui sacrilegiu, şi să citesc patru, opt, doisprezece ore. Mai am cateva zeci de pagini din Istoria Cuceririi Amoroase de Jean Claude Bologne. O antologie de manuale de seducţie, de la Ovidiu, până la Andre de Chapelain, Boncompagno, Stendhal, Moncomble, Boudoin de Sebour, in total 100 de manuale de seducţie. Despre cum se agaţă, pe cine, unde, priviri languroase, rapt, viol, depre a curta, despre galanterie, curtezane,erastes si eromenos, pederastie, sex.