marți, 12 octombrie 2010

incapabil

descopăr cum rând pe rând, bucăţile de lemn cicatrizat de culorile păstose străpung boem aerul atelierului. sunt aici, aruncate fugitiv pe pereţi - ferestre de culoare, aranjate după teme, dimensiuni, raţionamente profesorale...au în ele ceva ce înspăimântă. fereastra cenuşie, stropită în fire prelinse din emulsia acuarelelor joviale lasă o lumnină ninsă să intre prin buricul sticlei - străfulgerare a peisajelor acoperişurilor diforme. strănut. hornuri dolofane, asemeni unor scări ridicate undeva deasupra orasului, străjuiesc piaţa cuprinsă de dureri mohnite, de pavajul cubic...fumul se risipeşte, îşi pierde consistenţa pe fundalul cerului nici-cum. forme întregi se aplatizează, una după alta. ritm. cărămida e singura care iese in evidentă. stacojie. incandescentă. maleabilă. parcă nu demult scoasă din cuproarele care o ard. poetica. îî modifică compoziţia şi imediat e pusă în rânduri de zidărie. atelierul uriaş mă cuprinde în pântecul lui eteric. mirosul de ulei planează, se ridică deasupra tablourilor şi le mărunţeşte vizual. îmi sună telefonul...ba nu...avertizează doar că rămân fără memorie...il trântesc anevoios pe masă.

Niciun comentariu: