duminică, 6 noiembrie 2011

Amor in amurg tomnatic

lui Tudor
printre degetele tale toamna se strecoara fantomatic...
mi-e de-ajuns o stralucire de cerara
sa-mi gasesc locul in viscerele tale fierbinti si parfumate
arunca-ma prin perdele de frunze
sunt strat in straturile fiintei tale simfonice
percutam impreuna caderea -
amor de toamna
din toamna
in toamna...

duminică, 18 septembrie 2011

D>E>N>IS-i-a-d-a

lui Denis

printre valuri
si aripi de inger androgin
imi strecor
genele in
tineretea ta batrana
asemeni lui
jupiter
rapindu-l
pe ganymede...
printre secretii solare
si inceputuri de stele
iti privesc ochii
in a doua noapte de
perseide...
atinge-mi din nou clavicula
stanga
...

sâmbătă, 17 septembrie 2011

anal.o.gi.(e)/c

imi transpira degetele
prin spatiile dintre plasticul
butoanelor
claustrofob/ic
vizualizati acum cerul permisiv...
submersiv
pornografic
doar luna mai ejaculeaza in trauma
insomniei mele
si stelele sunt
globuri din catifea mov
sirius le agata la ureche
fire de par...
note muzicale sparte in vid
cu vid
de vid
un beethoven-naluca
imi dirijeaza miscarile
pleoapa pentru acoperit
case/le
mi-e pielea tranzistor
-
sunt
unt
apa
sunt a opta octava
registru in
simbol
pentru realitate
traiesc intr-un
univers-voit-superflu

atinge-mi clavicula
...
..
.

miercuri, 14 septembrie 2011

D>E>N>IS

imi deschid bratele
in catarge atarnate deasupra
ochilor tai
-
sa imbratisez luna
timpurie
si pleoapele tale aburinde
-
te asezi in straturile
fiintei mele
nocturne...

duminică, 4 septembrie 2011

MANIHEÍSMi



iti sarut in fiecare seara penele
din privire, caci aici salasluieste
printre irisi si smochini falangele
care imi cuprind in fiecare zi
umerii.
sunt o bucata dintr-o piatra,
mergi in fiecare seara la mal,
si tot in fiecare seara, nespus,
prima bucata de piatra pe care o ridici
sunt eu…
arunca-ma, vreau sa fac unde
peste unde…
peste unde…
in sufletul tau
labirintic…

luni, 29 august 2011

cateodata imi doresc sa fiu / cateodata am impresia ca sunt...:


- o bucată dintr-un ziar, sa miros a cerneală tipografică, sa fiu o bucată de hârtie ieftină.
- un personaj dintr-un film noir, mut...
- o notă muzicală dintr-un portativ anonim
- nasturele care îți tine pantalonii cu talie joasă pe solduri
- o umbra chinezească
- mușcata din fereastra vaduvei de la 3...
- o tigară necanceroasă
- transpirația care îți iasă din trup
- lumina difuză a unei lumânări
- freonul din frigider
- o steluță de mare
- singur pe lume
- păpușă gonflabilă
- vanzătoare de ciorapi hand-made iarna
- ceasul tău deșteptător
- superman
- un tablou, întotdeauna m-am întrebat ce gândește un tablou atunci când e privit
- eul tau
- eul tuturor
- dâra de cretă din jurul mortului
- un personaj din proza lui Boris Vian
- Sirius
- un deget de la mana lui Glenn Gould
- dimineata unei zile de toamna
- portocalele din ajunul craciunului
- un pixel mort
- a jean paul gaultier scent
- un cod de bare
- un picior de scaun
- a white coffe
- geniu pustiu
- Ecce Homo
- material sintetic
- a deep V t-shirt
- testicoul care intotdeauna il priveste de sus pe celalalt testicol
- un pilon under-construction
- un fluture
- fratele meu geaman
- eu


vineri, 27 mai 2011

Pânzele lui Gogolevsky

r o m a n
Capitolul I

în atelierul lui, pânzele, înşirate în maldăre, agăţate prin cuie, pe sub masa de lucru, îngrămădite sporadic, dichisite, îşi pierdeau din atmosferă, devenind insipide, deloc inodore, căci mirosul de ulei în care dănţuie inul, îţi bate la nări precum păpădia crudă. aici, prin cotloanele camerei, tumular al unei arte anonime, un pictor la fel de anomin îşi întinde mâna, cuprinde între degetele filoforme pensula ştirbă, o ridică. Închide ochii, îşi lărgeşte gura şi îşi indeasă pensula în gură, asemeni flămândului căruia cineva ia dat un ciot dintr-o pâine...culoarea, non-toxica, se prelinge, face reacţie cu saliva. clăbuci. are gust de zidărie...prin fereastra nespălată de secole, prin fibra sticlei deloc transparenta, razele de soare, aproape virgine se lasă filtrate prin porii formaţi de noxele maşinilor, ale ploilor acide, ale uzinelor şi fabricilor, ale oamenilor, carora în mod ritualic le cade pielea - se transformă în particulă. - Copaci texturati de afişe zgribulite şi borduri sintetice…fabrici uzate…butoane uriaşe lipite pe semafoare…stropi de ploaie jucauşi care intra pe geamul mansardei şi stropesc canapelele cafeni. Înabuseală gândea el…Aerul intră din abundenţă printr-o gaură. e murdar, ponosit. Întors cu faţa la pânză, pictorul îşi scoate pensula din gură, şi trage o linie de un roşu decolorat pe mâneca cămăşii. dâra, îmbâcsită de salivă îşi face loc, milimetric, paralel, printre alte dâre multicolore. Nu poate să picteze nici azi. Aruncă nervos pensula, se deschide la cămaşă, iritat de nasturii supradimensionaţi care îşi gasesc cu greu drumul de ieşire din găicile de bumbac învechit. Ceva pârâie - cămaşa, roasă invizibil de transpiraţie, de reacţiile chimice ale culorilor, de mirosul de terebentină. reuşeşte într-un final să se lepede de cămasă, rămâne gol, respirând anevoie. Îşi îmbracă hainele de stradă, vrea să iasă cât mai repede. Cu paşi dolofani părăseşte atelierul, probabil pentru încă o lună, timp în care în mod inevitabil o sa îi fie dor de locul acesta, bazar de pânze neterminate, altele neîncepute. Loc paradisiac, de care îî este teamă, pentru că odată ajuns întrânsul îşi pierde din barierele trupului, din limitele simţurilor. Oare asta simt şi pânzele înainte ca pictorul să-şi întingă pensula spre ele? simtând cum o să-şi piardă din puritatea albului, proaspăt, preparat cu dichis, fără dâre. aceea frică de inevitabil, prelungită însă într-un evitabil din cauza pictorului incapabil. Deschide uşa, păşeşte afară însă se întoarce. Şi-a uitat cheile. Încuie. Coboară scări după scări peste scări. Îl izbeşte realul, deshiderea uşii, blazonate, îl izbeşte mirosul de trotuar umed, stopit de cisterne. Cât timp a petrecut în atelier? se întreabă cu voce tare. Să fie oare o săptămână, o zi, o lună, o oră, un an, zece? Vantul bătea, iar verdeaţa în leaganul ei însiropat de brumă desena parca prin aer aureole imaginare. Paşii îl plimbau pe strazile ponosite de bitum proaspăt turnat, de care incalţamintea încă se mai lipea. Pe alocuri in materia înainte malealibla se văd forme de paşi, o arheologie în care poţi să distingi că doamnele încă purtau tocuri cui, tocuri groase, tot feluri de tocuri. Număra urmele de papuci în gând: - Doisprezece, treisprezece...douazeci. Ajunge într-un final acasa, absorbit de aerul cand racoros, cand molatic... Descuie uşa, se tranteşte pe pat şi adoarme. Visează.


Capitolul II

Prin mansardele vecine aerul incubat îşi face loc afară prin ferestreloe larg deschise, face condens cu praful forfotei orasului astfel încât intreg peisajul devine neclar. Prin parcuri, nevoia de umbră şi racoare îi îndreaptă pe oameni să ia cu asalt băncile recent vopsite, lăcuite. Au un miros plăcut de ceva proaspăt, ceva care are din deliciul unui obiect nou-nouţ. Potecile filiforme şerpuiesc pănă la grupuri de trei, patru copaci - unde tinerii se aşează pe iarbă sau se întind cu faţa spre coroana copacului, nu se cunoaşte încă la ce se gandesc. Se aud doar motoarele maşinilor care aleargă în goana lor şoseaua tăbăcită, anvelopele supraîncălzite şuieră supuse tensiunii vitezei... Se trezeşte cu o durere de cap, trezit parcă de trauma unui vis. Se ridică în fund închinzand ochii ca să nu ameţească. Îi deschide timid, camera era cuprinsă de lumina insuficientă a apusului de soare, de acea revitalizare a aerului atunci cand noaptea îşi intră în drepturi. Îşi simte gura uscată pesemne ca iar a dormit cu gura deschisă, simte un iz de culoare printre măsele, culoarea înghiţită azi la atelier. Se ridică şi îşi târâie picioarele până la bucătărie. Ridică un pahar de sticlă transparentă, îl aşează sub robinet şi lasă clipocitul apei să-i încânte auzul. Înghite cu nesăt, acel elixir - nectar al oamenilor. - Rupeam în fiecare seară din frunzele plantei care străjuia aerian o mică parte din curte. Nu făceam un sacrificiu prea mare, frunzele erau deja trecute de vreme încercate de o vară parcă era tot mai caldă. şi care, culmea nu se mai termina. Defapt ritualul ruperii frunzei nu era altceva decât dovada clară că eram încercat de ceea ce cuvântul plictiseală exprimă. Niciodată nu mi-a plăcut vacanţa de vară - mama întotdeauna avea grijă să mă îndoape îndeajuns de mult ca să iau în greutate. Avea, vorbesc prostii, are! perpetua impresie că sunt rahitic. Aşa mă trezeam mai mult involuntar, puţin mai gras decât de obicei. Puţin este evident, puţin spus. Căci cele zece kilograme nu au cum să stârnească decât o deplină ironie dar şi un adânc sentiment de culpabilitate trecută, la urma urmei vacanţa se sfărşeşte undeva, iar kilogramele clar nedorite vor dispărea ca prin minune. Asemenea precizari îi făceam şi mamei, vroiam ca să-i sugerez că toate demersurile care le făcea pentru a devenii rotofei erau superfuue. Zadarnice. Degeaba...
Deasupra, pe tavanul bucătăriei un paianâjen îşi croia de zor pânza, capcana fluturilor de noapte care zboara buimăciti după petece de lumină. Iluzionaţi de un fals soare în miniatură. Prin dulapuri fibra lemnului gemea alene simfonii in scherzo. Lumina difuză îi proiecta umbra pe mai mulţi pereţi, la colţuri umbra se îndoia şi îşi prelungea pata plată pe deschiderea peretelui următor. Pictorul se legana şi privea cum umbra deseneaza pe pereţi ipostaze morbide a propriei fiinte, - măcar în felul asta sa pot picta, gândii el cu voce tare. Îl încânta aceste umbre chinezeşti în sfumato, această figuraţie benevolă in miez de noapte. Uitase de paharul pe care îl ţinea sub robinet şi care era plin demult cu apa care acum îşi găsea loc printre degetele lui lungi, era rece. Rasucii robinetul şi îşi duse paharul spre gură, înghiţii încet, avea placuta senzaţie de răcoare, probabil aceiaşi senzaţie pe care o are o cămilă care bea apă după luni de zile. Simţea şirul rece, adânc prin viscere circulând cu viteza luminii şi îi pune în mişcare forfota de organe, fluxul continuu de fluide, sângele care sfârâia asemeni uleiului încins atunci când intră în contact cu apa. I se ridică părul pe corp, porii i se dilatară, respira cu poftă aerul, muschii se incordau în spasme, pupile dilatate...

miercuri, 27 aprilie 2011

insulă în corpus deus

Asentiment

cum din aripi de
îngeri cade
la vale
prin oameni puful
aşa
toamnele îmi
cântă prin sticla spartă
uverturile începutului –
în care luna mănâncă
la aceiaşi masă în fiecare seară –
această materie din care ne
clădim privirea

Cvin.cvar.sex.tet

în cele din urmă
sufletul tău se
confundă în octavă
prin ţinuturile corpului tău
lăcustele dictează
scribilor cuvinte în
biblia momentelor
cântate în
cvartet
cvintet
sextet

în fine, e doar palma cu însemn
în cruce

corpus.poetica

orizontul –

– amprentă în firesc.
note muzicale lipesc
de trup
stigmate
triluri din vară îmi curg
în ţesătura formelor
pentru a ajunge la sfârşitul
unghiilor acestui
poem în pustiu

insulă în metilul ochilor (pup.ilă)

sunt şi alte feluri prin care trupul îmi
vopseşte cu brumă genele scarlatine
de pildă, ridică din fire de iarbă culoarea
şi cu pene de înger pictează-mi la prăpastie
de ochii – sprâncenele
sau afundă-mi fantoma în lacuri de boare –
în soare doar albastrul de metil fuzionează
cu corneea – aici privirea ajunge până la periferia
fiinţei tale
marginale
insulă de aluminium, şi îngerii îmi taie unghiile de la
mâna stângă – stigmate în-ciudă pentru mâna dreaptă.

duminică, 24 aprilie 2011

păcate în primăvară

nar.cis.iac

umblă noaptea prin mine
asemenea fulgilor din păpădia
necoaptă –
se aşează prin viscere
îmi inundă lăcaşurile de cult
n
a
r
c
i
s
neomul din tendoane şi alăturări
de muşchi prin înaltul cerului străveziu

memento.mori.re

prin piele fluturii
alergă celulă
cu celulă
straturi adipoase de vară –
urlă pământul
insonor
afară din mine

porii îmi sunt de gheată
traumă
e boala călătorului
de cursă lungă ca
fluturii să-i tatueze
prin piele aripile
lor cauciucate

adole.scentin.e

mănuşile tale îmi
cuprind picioarele
tumefiate de fibre
voalate şi dansuri

de muscă beţivă

docurile ochilor tăi
sunt locul din care
caii se adapă

aici la masa fiecărei seri
îţi schimbi
protezele
de a trăii
cerul prin
vene
deloc
adolescentine


pasuale.babylon.religioso


pârghia braţelor mele –
căptuşeală adezivă
de prins albine
îmi loveşte în
note de clavir
ouăle pascale
fardate
p e
r r
i a
s s
m i
ă v
în
cerul
albastru doar
păsările sterpe
mai îndrăznesc

zboare

ined.ia

muşcătură din buricul
degetelor – brazdă
în soarele momentelor
de suspin
îmi eşti o muză
statuară pe lespezi
din sticlă
a
i
c
i prin deschizăturile
coastelor lumina trece
fără bilet dus-întors


ettore.sacerdote.martire

arcada grădinilor –
fire de alcătuire
în spice

şi copacii îşi scutură
de pârg în afară –
seva

s a c e r d o t – al
clipelor dulce
dedublare.


făină pentru carne


cerul – acea fâşie
prin carne încetase
demult să crească
prin vene – roşeaţa

îmi străluceşte pielea
ca interiorul unui cufăr
cu făină


moment în fluture

privesc dincolo de oglindă
clipele de înger
cu miros de apă
infectată în cuvinte

fără căldura coconului
antenele se ofilesc
prin permanenţa fluidelor

aici hărţile din cer nu folosesc la nimic
un fluture îşi dă duhul
bătând din aripi
in ritmuri de
adagio sostenuto


în-semn în adonis

chip în lut – statuie
sau poate virgulă
în coatele uscate
din marmură autumnală

acea licărire în privirile
liniilor în construcţia
corpului tău –
din ceară
frenetică aşezare
pe oase
de tendoane
şi carne:
adonis în devenire


respiro în vid

respiraţia hârtiei
îţi dezvăluie
hieroglifele –
prin patima literei în
filigran

sublim delir

în picioarele scaunelor
sălăşluieşte molia
amatoare de vid.

marți, 19 aprilie 2011

Neant în carne

Cocon.ic

canicular

locuri în care timpul
profan sădeşte cu
motosapa imaginară
seminţe în curcubeu
e anotimpul fluturilor –
acest dans în cocon –
contaminare în scrisori pentru moarte
şarpele
index – şi poate o să-ţi
corectez aripile în
erată.


Mortu.ar.-.haic

cărămidă ţinut în care
molecula bate în secunde
acele indicatoare –
în vată de zahăr
incolor
doar bufniţa tresare când somnul letal
albeşte în straturi de
argint
necunoscutul
aici în fiinţa mea germinară
neantul refuză să aneantizeze.

Simplu sentiment pentru abis

păcat de fluturii în care
lumina este doar un pasager –
ei apără marea băii de sânge
în zăpadă
mişcările tale
găsesc muzica
sferelor
rătăcesc prin acest spaţiu de vată multicoloră
leg de scoarţa copacilor degete
alungiri de materie în abis

SSPD2

în fiecare dimineaţă imprimi în negativul buzelor
pământ stătut –
apoi în mod paradoxal laşi doar ploaia
să îmi umple crăpăturile
anatemă
şi fibrele din sticlă îmi amintesc în fiecare seară
că îngerii nu mor niciodată


mem.foto.grafic.(ă)

vârtej: acest ţinut desfăşurat
în ochiul de albastru prin care
urme de zgomot se grupează în
ghemuri lapidare de pupile
în doliu
în locuri capitonate cu
tăcere deznodământul
de femeie îşi expune
în pereţi (1453) file din
cărţile cuprinse de febră (2011)

în total doar zece secunde, căci, ochii tăi
îmi scriu doar – oui peut-être –


ada.gio

acustică

îmi întind picioarele
prin apă perfuzie
în clipele peştilor andaluzi
luciu de sticlă
în care sunt captivi
îngerii – şi pietrele îmi năvălesc pe
dealurile umerilor serenisimi

moment în adagio


ian.uari.e

peştera - - - acea deschidere
în palmele tale
rudimentară groapă celestă
în orizontal
prin dealurile de spumă
cocoşul cântă
concerte din luna ianuarie

pe case doar lumina
grupează în linii de
război canicula
notelor de fa


rudi.ment

memento

sunt alipit de versurile
trupului tău
în care apa
leneveşte prin
războaiele de cusut.
piţigoiul lipsit de aripi îşi imaginează că zboară –
lasă în memorie o dâră de pene

act ratat – loc de coliziune a degetelor cu vidul din lână

duminică, 17 aprilie 2011

AVA

Eva spală în fiecare
seară
frunza în care
îşi înfăşoară
corpul patern –
în rânduri de scoarţă
ea rupe
din Adam – cuvântul –
ultima coastă de sublim
delir corybantic…
pictează în peşteri suspine
în ritmuri de delfic –
al sfârşitului prim
festin.

Corp manifest

sunt o piatră
în marea de
uitare a timpurilor.
peste mine trece soarele,
şi apa – îmi imprimă
în fibre umbre scherzo.
devin praf în cimentul
unui mare monument
ridicat spre zare din Lethe.

vineri, 15 aprilie 2011

Concert 1.1

Adam.ic

Prin ploaie fluturii îşi
depun ouăle
coagulate de
visare.

Prin parchet doar parfumul
zidăriei baroc lasă transpiraţia
să umfle clipele

uscatul e doar un ţinut in care melodrama
îţi susţine buclele asemenea
agrafei.
v i s c e r a l – al cui e acum păcatul
adamic?



Pan.doră

Salinele ochilor
au secat sub amprenta
taurului sacrificat –
găsesc cuvinte în toate
ungherele casei
în care
doar amintirile repudiază
în afară
lumina pe fereastră.
în streşini picură, agale
de pe straturile de ţiglă
stacojie drama primei
secunde –
în care himera privirii
deschide imaginar
cutiile pandorei.


Sulphur

păstrezi în clipe de apă
cioturile fiinţei mele
caniculare –
cu ele topeşti noaptea libertină.
pătruns de cărţile clădite
din ţărână asemeni suliţelor
Sfântului Sebastian
mă arunc cu faţa spre
cruce - aici, într-un labirint
de adamantiu, unul după altul
pereţii catedralelor din nori
îşi deschid porţile –
scriu în ele cuvinte
în corpuri de marmură
infinită.

E doar un alt capitol din
biblia
începutului.



Tumoare.de.platină

Pe unghiile mele –
în mod excentric
doar dimineaţa
plantează culoare în vene.
c u t i c u l ă – curba de sare
înrămează îngerii de platină
îi aşează în rânduri de cheratină
până când furtunile solare
îmi uscă pământul…
aici aerul plânge afară din mine…


AEON

bunicul sparge nucile
culese din apă
doar prin foc omul
îşi poartă fantoma
asemenea ritmului de
tobe sparte.
îmi sacrific privirea
pe bolţile cetăţii
de aici doar toamna erelor
mai suspină după
ordinea vechiului zodiac.



_ - _ _ - _

din colţuri
gâzele
umezesc
muşuroaie
din
care
cuvintele
ies
din
pământ
poetul e cel care, infectat de cuvinte
le culege –
aşează pe paturi versuri
într-o antologie a nimicirii.

duminică, 10 aprilie 2011

Concert 1.0.

Lunedi.Monday.Lundi.Montag.

mi-a mai rămas doar
înaltul cerului –
aici, cerul.
zugrăvesc aripile
îngerilor în forme de nori.
am învăţat asta de la mama.
ea întotdeauna coace fursecuri care se topesc…

…şi în baie, pasta de dinţi înspumată…


Martedi.Tuesday.Mardi.Dienstag.

Picioarele mele sunt de hârtie
pe care le dăruieşti în ziua soarelui poeţilor mei anonimi.
Ochii mei sunt cioburi de sticlă, cu ele pavezi băile nefinisate
ale amintirilor colective.


Mercoledi.Wednesday.Mercredi.Mittwoch.

Poetul e cel care caută în stele,
în crăpăturile pământului
în prăjitura bunicii decedate
în carourile costumelor roase de molii.
În lapte.
În cărţile toamnei.
În trupul femeii –
al bărbatului –
poezia.


Giovendi.Thursday.Jeudi.Donnerstag.

În ultima cameră a căzut iarna
peste podurile ochilor tăi.
zăpada face crustă
se îngrămădeşte prin cotloanele sprâncenelor,
aici e locul în care îmi întinzi mărul…



Venerdi.Friday.Vendredi.Freitag.

Prin poduri cutiile memoriei sunt aranjate pe etajere
astfel încât şoarecii uitării să poată
să mănânce doar zidul ce-i desparte de cuiburile amintirilor
mele fecunde.

Sabato.Saturday.Samedi.Samstag.

Degetele ei coboară adânc în materie,
firele ei de păr se înnoadă în spice de grâu.
torn în forma mâinilor plumb.

Şi picioarele mele devin piedestale
…să aşez pe ele degete…
Supra-
puse.


Domenica.Sunday.Dimanche.Sonntag.

În ziua soarelui împleteşti părul
în funii pe care le zideşti în cui.
E zi odihnă pentru dispersarea cuvintelor scrise –
în lacuri apa se aşează în straturi de sare în care pâinea nu oxidează.

Afară pe o ramură de metal, un tată
în tată-şi îmbracă mustăţile cu cenuşă de grâu…



:V:I:T:R:I:O:L:

Prin rânduri de secară doar picioarele mai lasă dâre de linişte.
Prin băile publice doar persoanele înmănuşate sunt puncte în versuri
de apă.

aici mormolocii fac front comun cu

frigul…


Histrion.ik-ul thanatic.

Îmi pocnesc oasele de tabac
prin tablouri în care doar frigul mai desenează
linie-punct-pată
linie-punct-pată
linie-punct-pată
.
.
.
Pânza clădită în ritmuri de jazz – anotimpuri de percuţie.

miercuri, 9 februarie 2011

Imi doresc un an sabatic...concupiscent.

Criză, cinism, despărţire...avorturi sentimentale, primul job. Sunt premisele care au tranşat anul ce nu demult a trecut. Cât despre noul an, în conformitate cu o lege nescrisă a simţămintelor şi aşteptarilor sau mai degraba entuziasmul care te cuprinde odata cu noul început se vrea un an moellets au chocolat Există şi o doză de ironie în afirmaţia de mai sus, insă nu îmi trag încă palme ponosite cum că negativismul o să-mi cuprindă în meandrele lui total depresivomaniacale. Aşadar tânjesc după o schimbare de fond, după afecţiune, timp liber, expoziţii, teatru, operă. De fiecare dată însă rămân suspendat între NU şi ALTĂDATĂ, în loc de a-mi spune, autosugestiona VREAU în loc de ÎMI DORESC. Sunt nesigur pe mine, delăsător şi de aici o întreagă listă cu urmari, efecte şi un lanţ vertiginos al deznădejdii. Recunosc că sunt deficitar pentru că îmi plâng sorgintea emoţională tocmai prin nişte cuvinte scrise şi nu o fac deschis, în faţa unei persoane . Niciodată nu am acceptat să-mi deschid în faţa cuiva doar pentru ca nu îmi place să înrobesc emotional, impresia ca aş putea să stârnesc milă îmi repugnă.

De Crăciun am rămas singur în cămin, iar atunci cand mă întâlnesc cu sticla de bere...sau altă licoare de sorginte alcooliferă efectele sunt dezastruoase. Mă oripila gandul că îmi petrec mult îndrăgitul Crăciun doar eu şi cu mine, într-o încăpere monotonă, impersonală asemeni unei camere de hotel - lipsită de amprentă personală, că la uşă nu o să bată niciun colindator fie el şi rrom, că bradul există doar undeva în imaginaţia mea. Zis şi făcut, cobor la magazin, îmi cumpăr o sticlă de vin şi îmi îndrept paşii lascivi şi înzăpeziţi în cameră fredonând sadic Dean Martin... Şi beau...Efectele adverse nu s-au stingherit în a întârzia, odata cu ele dezechilibrul singuratăţii exacerbate, confuzie, apatie şi lipsa reperului identitar.
Mă obseda intrebarea: "la ce folos...la ce folos exitenta mea?", monologul intrisându-mă şi mai mult. Plâns convulsiv...degenerat de ideea de unui retard emoţional. M-am autosabotat cum că suicidul este soluţia. Privesc acum înapoi, îngrozit şi mă bucur că după îndelungi reverii şi ochii estompaţi am adormit. Nu am fost niciodata bun la dat sfaturi, însă...cu siguranţă tentaţiile sinucigaşe nu conduc nicăieri.

Anul nou a fost puţin diferit şi asta pentru că aveam la îndemână soluţia salvatoare împotriva constatărilor lugubre: SOMNUL :)). Aşadar, foarte tacticos, acasă, înainte cu o oră şi ceva de trecerea în noul an foarte cuminte m-am pus la nani... Apoi a reapărut EL (folosesc anonimatul dein considerente mai mult...egoiste). A reuşit în câteva zile să mă întorcă pe dos şi la propriu şi la figurat. La job eram o "fată mare"care uita că homofobia e larg răspândită prin mediile de cercopiteci care postează în (frumos spus - ) paznici însărcinaţi cu securitatea firmei. Aveam în minte doar surâsul, privirea şi aluziile erotice...însă în spatele unor însemnări cronologice şi remarci comportamentale sălăsluieşte cu totul altceva. Tandreţea. Nu este o ruşine să ai nevoie de tandreţe. Nici nu ne dâm seama cum "nevoile" emoţionale sunt la fel de importante ca şi necesităţile primare fiziologice. Nerespectarea acestora mergand până la urmări patologice de gravă anxietate. Nu pot sa-i spun tot ceea ce simţămintele mi-ar dicta, cred insă că ştie...şi îl urasc pentru asta. Îl urăsc pentru ca a reuşit acolo unde eu am dat greş. Îl urăsc pentru că pleaca. Nu e vorba de dezamăgire, ci de un fapt in sine. Raptul îşi face datoria...more colombino dispare, dar e poate riscant să trag concluzii înainte de vreme. Rămân un erastes în aşteptarea lui eromenos.

Cat despre planurile din noul an... Vreau să văd Parisul, cu o bucată de ciocolata in buzunar şi covrigi franţuzeşti în celălalt. Să vizitey Italia, locul unde Dumnezeu, metaforic vorbind a făcut această ţară în formă de cizmă, pentru a-şi face un cadou de Craciun. Lăsând aici toate bogăţiile şi frumuseţea civilizaţiei... Să îmi termin cu bine licenta. Expoziţii personale...şi să nu uit sa fiu uman...