joi, 3 ianuarie 2013

Rupere de nori

de ce ne cad aripile de fiecare dată
când îmbrățișăm alte trupuri unilaterale?

luăm același tramvai în fiecare seară,
rupți de realitatea adâncă, de emfaza
zăpezilor ponosite și lumini exigent
claustrate

ne ruginim oasele prin zgomot de sânge
agitat și mit apolinic

răsăritul se voalează printre pori și
carne de lux, printre zori...
dar-fără-dar-și-poate instinctul de rupere
poate să lipsească
sau mai mult
să râncezească prin crăpăturile dintre
degete fragmentare,
dezinteresate de răzbunarea cărnii

mi-aș arunca privirea prin legende și
stâlpi de telegraf cu o bucată din pelicula
unui film mut în mâna stângă

parfumul metamorfozat în brațe de bărbat
persistă fără preget în memoria colectivă
a îngerilor traumatizați de gravitație și
de ambiguu

las umaniștilor viitoarelor ere dilema nașterii
de puf
în puf
prin puf și nori

totul ține de o anumită lumină textuală
în care conceptul nu reflectă odiosul ideilor

bucăți de instrumente indecise
necesare în disecția umbrelor
relevă moartea percepției...

o moarte de pene multilaterale.

Niciun comentariu: