vineri, 15 februarie 2013

piandepiele

îmi obosesc privirile, măcinate de căldura postumă
din așternut,

doar patul în versuri, de fiecare dată altul, niciodată același,
ne cuprinde lirismul din gene și degete -
o ploaie în...e-minor

(închidem ochii când adâncim un moment)

suntem imaginați până la refuz,
de atingeri caniculare
prin clapele din pianul de piele,
ce ne împinge spre a ne lega porii prin 
oceane de respirație și cutremur prin carne 
rezidă din dorința de a-ți asculta plăcerea,
iar tragedia e că trebuie să ne 
mulțumim cu auzul propriei plăceri... 


(...paturile și băieții din ele - niciodată aceiași)



Niciun comentariu: